UPDATE știre Nepos: Femeia și fetița au fost transportate la București cu elicopter SMURD

Data:

În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale, comunică Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabillizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa urmează să ajungă şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţă corporală (faţă, membru superior stâng şi membru inferior stâng). Acesta va rămâne internat pe Secţia Chirurgie Generală a SCJUB.

Știrea inițială o găsiți aici

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

România joacă acasă cu Italia la Bistrița pe TeraPlast Arena

 Bianca Bazaliu, Lorena Ostase și Sonia Seraficeanu sunt cele...

La noapte trecem pe ora de vară? Ce se întâmplă?

România trece la ora de vară în noaptea de...

”Bistrita – oraș verde” o nouă pădure urbană ia naștere la Sărata

Sportivii Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-au alăturat...

După 26 de ani de politică: Ioan Turc și-a publicat pentru prima dată un CV oficial

Fostul primar la Bistriței și fostul șef al filialei...