ATENȚIE, bicicliști: Consumul de alcool și mersul pe bicicletă sunt incompatibile!

Data:

La data de 2 august a.c., Poliția a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut cu bicicleta și are nevoie de îngrijiri medicale. Din primele date, un bărbat de 62 de ani din Livezile, în timp ce se deplasa pe pista de bicicliști amenajată pe DN17, prin Unirea, s-a dezechilibrat și a căzut.

Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Alt caz, condiții similare

În seara de 3 august a.c., polițiștii Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu ca urmare a producerii unui accident rutier, soldat cu rănirea unui bărbat de 42 de ani din Bistrița. La fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 23.15, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Rodnei din Bistrița, a pierdut controlul acesteia și a căzut, accidentându-se.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliția municipiului Bistrița pentru vătămare corporală din culpă.

Conform datelor oficiale prezentate la bilanțul pe primele șase luni ale anului 2024 de către IPJBN, principala cauză a accidentelor rutiere din județul nostru o constituie abaterile bicicliștilor.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Green Report EXCLUSIV | Ministerul Energiei, despre proiectul energetic Răstolița

În exclusivitate, Green Report întreabă – Ministerul Energiei răspunde:...

PRESSHUB: De unde a adunat Nicușor Dan 4,2 milioane de voturi în plus

Candidatul independent Nicușor Dan ar fi câștigat alegerile din...

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud încheie sezonul cu o victorie clară și o medalie de bronz

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pus punct sezonului 2024-2025 din...