Eveniment de retragere a Laurei Pristăvița în cadrul turneului Trofeul Poarta Transilvaniei

Data:

Clubul Gloria 2018 BN anunță că se organizează un moment special în cadrul turneului internațional ”Trofeul Poarta Transilvaniei” dedicat Laurei Pristăvița. Laura a fost și este un simbol al orașului și echipei Gloria 2018 BN în materie de handbal feminin, fiind părtașă la victoriile și rezultatele frumoase din ultimii ani, dar și la momentele grele de început ale Gloriei. Laura Pristăvița și-a anunțat retragerea pe 16 mai 2024 după Final Four-ul din cupele europene EHF de la Graz, fiind sezonul încheiat cu trei medalii la gât, cel mai bun din istoria clubului.

Laura Pristăvița a început să joace handbal la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, cu care a câștigat Campionatul național de junioare 1, în 2008, coonform Wikipedia. În vara aceluiași an, ea s-a transferat la Universitatea Jolidon Cluj, echipă la care a jucat pe postul de intermediar dreapta. Începând din sezonul competițional 2012–2013, Laura Pristăvița a fost legitimată la HCM Baia Mare. În ianuarie 2016 s-a transferat la echipa din orașul natal, CSM Bistrița, iar ulterior la actuala Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. 

”Un simbol al handbalului, Laura Pristăvița, se retrage în Glorie, în 16 august, de la ora 16:00, în cadrul turneului internațional ”Trofeul Poarta Transilvaniei”.

Cei ce o purtați ce Laura noastră-n suflete, cea care a #LUPtat încă de la începuturi pentru CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, o handbalistă care inspiră, sunteți așteptați să realizăm împreună un moment special pentru ea.

Pentru că merită!” scrie pe pagina de socializare a clubului.

Citește și

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Proiectul românesc de la Gloria începe să devină româno-spaniol

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă seria transferurilor spectaculoase înainte de...

Patron din Bistrița, reținut după ce ar fi umblat ilegal la contorul de curent

Emil Drăgan, cunoscut om de afaceri din Bistrița și...