Ce amenzi primesc cei care dau foc vegetației?

Data:

Doi bărbați au fost amendați recent, de către ISU Bistrița-Năsăud, cu câte 2.500 de lei, după ce au dat foc vegetației uscate, a precizat col. Cristian Bucur, împuternicit inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, într-o conferință de presă. Este vorba despre două persoane în vârstă, care au dat foc vegetației uscate pe terenuri situate în Livezile, respectiv în apropiere de Mănăstirea Nușeni. Un alt bărbat a fost amendat zilele trecute de Poliția Locală cu 1.000 de lei, după ce a provocat un incendiu de vegetație uscată pe strada Anemonei din Bistrița.

În primele opt luni ale acestui an, media zilnică a intervențiilor SMURD în județul Bistrița – Năsăud a fost de 26,03 cazuri/zi, conform datelor prezentate de col. Cristian Bucur. În ceea ce privește apelurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, acestea au fost în număr de 6.304.

„Solicitările misiunilor au vizat accidente rutiere (304), intoxicații (101), neuropsihiatrie (183), afecțiuni cardiace (188), traumatisme (772), transfer inter-clinic (121), alte afecțiuni (352) și afecțiuni medicale (4.283). Media zilnică a intervențiilor SMURD în județul Bistrița – Năsăud a fost, în perioada de referință, de 26,03 cazuri/zi”, a precizat col. Cristian Bucur.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Salariu brut de 3500 de euro la Palatul Culturii Bistrița. O fi mult sau puțin?

Bistrița cheltuie anul acesta 4.008.000 de lei pe evenimentele...

ADI Deșeuri: Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VEGETALE din tot județul Bistrița-Năsăud

”ATENȚIE!În perioada 09 – 18 APRILIE 2025 derulăm campanie...

PressHub: Utilizatorii TikTok din Dobrogea nu au afinităţi faţă de partidele politice tradiţionale

TikTok este un spațiu al alegerii individuale, al autonomiei,...

Educația de calitate începe cu deschiderea către modele de succes

Comunicat de presăRetenția forței de muncă tinere în comunitatea...