PNL-iștii au îngropat securea războiului intern de dragul alegerilor și s-au împăcat la restaurant

Data:

Informații din interiorul PNL BN arată că ieri după amiază a avut loc o ședința de validare a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din acest an. Reamintim că în PNL BN a fost un conflict între cele două tabere, aripa lui Ioan Turc și cea a lui Robert Sighiartău, dacă inițial lista de candidați a fost stabilit de Ioan Turc și el se afla pe locul eligibil de la Camera Deputaților, în prezent lista a fost modificată de Robert Sighiartău și arată astfel: la deputați este Robert Sighiartău și Dorin Vlașin, iar la Senat candidează Ioan Turc. Deputata Diana Morar a fost nominalizată pe locul trei la deputăție dar a refuzat acest loc în semn de protest.

Din discuțiile pe care le-am purtat ieri seară în cadrul emisiunii No, bine. Lite Night Show! pe care o puteți urmări mai jos. Doamna Roxana Bianca Pașc, consilier local al PNL la Șieu, ne-a relatat că lista de candidați a fost votată în timp record de numai două minute, deși au participat în jur de 230 de persoane. Mai mult, președinții de organizații, primarii și consilierii serveau masa la un restaurant și unii mai ridicau mâna să voteze, alții își vedeau de meniu. Coordonatorul filialei, europarlamentarul Daniel Buda a numărat voturile din ochi și a susținut că există unanimitate. Nu au existat buletine de vot, cabină de vot sau un vot secret, așa cum se obișnuia la PNL. Roxana Bianca Pașc a cerut să fie numărat și votul său împotrivă, singurul vot de acest fel. A mai fost o persoană care a susținut că se abține.

Discursurile celor prezenți au fost hilare, susține Roxana Bianca Pașc, și i-au provocat greață, după ce toată luna trecută s-au certat pe toate grupurile interne și s-au bălăcărit pe la emisiuni și în presă, ieri au avut numai cuvinte de laudă unii la adresa celorlalți. La eveniment a participat și Ioan Oltean pe care îl suspectăm de o largă implicare în conflictul din filiala PNLBN.

Vedeți mai jos emisiunea cu declarațiile integrale:

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....