Primarul Gabriel Lazany – mesaj pentru bistrițeni la început de mandat

Data:

Primarul Gabriel Lazany și-a preluat astăzi mandatul împreună cu consilierii din noul Consiliu Local al Municipiului Bistrița.

Cu această ocazie Primarul Gabriel Lazany a transmis și un mesaj bistrițenilor.

”Vreau să le mulțumesc bistrițenilor pentru încrederea acordată prin votul exprimat pe 9 iunie, vreau să mulțumesc soției mele Carmen și fiului meu Tudor, care au fost alături de mine necondiționat pe tot parcursul carierei mele profesionale, vreau să mulțumesc mamei mele (Dumnezeu s-o odihnească), tatălui meu care este aici alături de mine și întregii mele familii.

Dragi bistrițeni,

Permiteți-mi să vă spun ceva: Bistrița, este orașul nostru, al tuturor!!!

  • Bistrița, trebuie să fie un oraș care să știe să fie  viu pentru tineri sau pentru cei care își doresc o viață mai activă, în același timp în care, trebuie să știe să fie un oraș liniștit pentru cei care au nevoie de liniște în orașul lor;
  • Bistrița, trebuie să fie un oraș care să știe să ofere siguranță pentru noi și pentru copiii noștri;
  • Bistrița, trebuie să fie un oraș care să știe să ofere locuri unde, să poți petrecere timp de calitate, alături de familie;
  • Bistrița, trebuie să fie un oraș care să știe să asigure infrastructura, accesul la utilități pentru toți cetățenii ei, indiferent că locuiesc în centrul orașului sau în cartierele arondate;
  • Bistrița, trebuie să fie un oraș care să știe să susțină sportul și sănătatea,

Sigur, toate acestea nu pot fi realizate peste noapte, dar un lucru este cert: munca începe din acest moment!!!

Bistrița, are nevoie de o dezvoltare durabilă, coerentă, sănătoasă, care să țină cont de prioritățile și nevoile noastre, ale tuturor, din viața de zi cu zi.

Bistrița, are nevoie de o dezvoltare eficientă, pentru că este foarte puțin probabil, ca un oraș să se întâlnească cu aceleași oportunități de finanțare în următorii 10-20 de ani, deci, nu ne putem permite să facem investiții de proastă calitate, care după un an-doi de exploatare să se degradeze și să arate mai rău ca înainte de modernizare.

Nu ne permitem să fim ca un câine care se învârte în jurul cozii, să revenim mereu la aceleași străzi centrale, care trebuie refăcute iar și iar, în timp ce sute de străzi stau neasfaltate de ani de zile.

Am auzit de multe ori făcându-se referire la Primăria Bistrița cu apelativul CIOLAN. Și, poate pentru unii a fost, altfel nu-mi explic cum, la mai bine de 4 luni de la alegeri încă se mai smiorcăie, fiind prea mici ca să recunoască că AU PIERDUT, că cetățenii în majoritatea lor, chiar dacă doar cu 8 voturi, au vrut altceva! Asta înseamnă DEMOCRAȚIE și vot LIBER EXPRIMAT.

Dragii mei, fiecare poate să-i spună cum vrea, dar un lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea – dacă este ciolan, este ciolanul bistrițenilor, al tuturor. Trebuie să trecem de interesele meschine ale unui partid sau altul, ale unui funcționar sau altul, ale unor interese private și să urmărim doar interesele orașului și ale cetățenilor care locuiesc în el, iar PSD, prin persoana mea, și-a asumat acest lucru. S-A TERMINAT!

  • Suntem prea săraci, metaforic vorbind, să ne permitem să cumpărăm bănci din plastic cu 150 de milioane de lei bucata;
  • Suntem prea săraci să ne permitem să cumpărăm produse de la tot felul de furnizori ”prietenoși” (cu ghilimelele de rigoare), care le achiziționează de pe ALIBABA și apoi le vând primăriei cu prețuri de 5-10 ori mai mari;
  • Suntem prea săraci să cumpărăm produse second hand la preț de produse noi;
  • Suntem prea săraci să ne permitem să menținem sute de angajați dacă aceștia nu produc plus valoare pentru orașul lor.

Am fost și sunt un om de echipă, un om care știe să aprecieze munca bine făcută și să-i încurajeze pe cei care o fac. Dacă angajații din primărie vor căuta susținere și îndrumare pentru activitatea ce o desfășoară în slujba cetățenilor și spre progresul orașului nostru, în persoana mea vor găsi un aliat puternic, dar dacă, caută doar un acolit în nepăsare și ignoranță, nu sunt eu acela.

Primăria Bistrița trebuie să fie o instituție demnă, la care poate oricine să se adreseze, conviins fiind că problema lui se va rezolva, respecând legea și spiritul ei.

Primăria Bistrița va fi o instituție deschisă, deschisă spre cetățenii ei, deschisă spre antreprenorii locali, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, deschisă spre colaborarea cu toate cultele religioase, deschisă spre colaborarea interinsituțională și în special cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și nu în ultimul rând deschisă spre comunicare cu mass-media, pentru că aceasta este un factor important de semnalare și transmitere a informațiilor dinspre și către cetățeni.

Dragi consilieri locali, astăzi ați depus un jurământ, că veți respecta Constituția și legile țării și veți face cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea voastră pentru binele locuitorilor municipiului Bistrița. Eu nu am să vă cer niciodată altceva, decât să respectați ceea ce ați jurat azi. Nu uitați, de astăzi, avem un singur interes și acela este comun: Bistrița și cetățenii ei. 

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...