Rețea de trafic de droguri destructurată la Bistrița, 7 persoane reținute

Data:

La data de 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară.

Astfel, a fost dispusă reținerea a 7 persoane și măsura controlului judiciar față de un alt bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată. În sarcina unei persoanei, de 16 ani, s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar cu privire la o persoană de 25 de ani și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada cuprinsă între vara 2023 – octombrie 2024, cercetații (cu vârste cuprinse între 16 și 33 de ani ) ar fi procurat, manipulat, oferit și vândut substanțe psihoactive din clasa cathinonelor sintetice (2MMC), către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița Năsăud.

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că, o persoană, de 25 de ani, ar fi deținut și comercializat diferite cantități de cristal (3-CMC), drog de mare risc, cu 100 de lei pentru un gram.

Cu privire la persoana, de 16 ani, s-a reținut că la data de 20 octombrie 2024 ar fi deținut, în vederea comercializării, peste 40 de grame de canabis, pe care o procurase anterior.

Au fost puse în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară în județul Bistrița Năsăud, fiind identificate și ridicate diferite cantități de substanță vegetală, cristalină și pulverulentă (aflate în proces de expertizare), o parte din acestea fiind ambalate în vederea comercializării, plicuri autosigilante, cântare și grindere, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, peste 300 de cutii conținând diverse materiale pirotehnice, precum și alte mijloace de probă.

La data de 21.10.2034, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus măsura arestării preventive față de 4 persoane reținute și cea a controlului judiciar față de alte 3 persoane cercetate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Maramureș și Sălaj, Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Niciodată nu am fost mai aproape de o catastrofă

Articol scris de Crin - Triandafil TheodorescuAtâta vă spun,...

Moș Crăciun a ajuns și la Ghinda!

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Lansare de carte: Poveștile eroilor din județul nostru sunt adunate într-un volum

Filiala Județeană Bistrita-Năsăud "Colonel Liviu Rusu" a Asociației Naționale...

Programul manifestărilor de 1 Decembrie – Ziua Națională a României

        Pe parcursul istoriei, românii au...