Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A urmat gimnaziul la Sibiu, apoi cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea. A absolvit liceul la Sibiu, după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 şi 1959, când este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962, şi în acelaşi an a început o colaborare la ”Contemporanul”.
Critic şi istoric literar de mare reputaţie, una dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii române din toate timpurile, Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanenţă în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenţi şi doctoranzi, ca profesor, precum şi al tinerilor scriitori din mai multe generaţii, după cum se menţionează pe site-ul https://uniuneascriitorilor.ro/.
”Activitatea de critic şi istoric literar a lui Nicolae Manolescu, acoperind peste şase decenii, a exercitat o influenţă importantă asupra literaturii române, începând din anii 1960 şi până astăzi. Generaţia literară 60 îi datorează în bună măsură impunerea ei în literatură. În calitate de coordonator al Cenaclului de Luni (1977-1983, când a fost desfiinţat de autorităţile comuniste) a fost esenţială pentru schimbarea de paradigmă literară adusă de Generaţia ’80” (https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/.)
Marele critic literar Nicolae Manolescu s-a stins din viață la 84 de ani, la 23 martie 2024.
Nicolae Manolescu și-a donat în anul 2017 manuscrisele operei sale Bibliotecii Județene „George Cosbuc” Bistrița-Năsăud. Prietenia cu directorul bibliotecii pr. Ioan Pintea, dar și siguranța că aici vor fi apreciate și își vor găsi menirea și rostul a făcut ca Nicolae Manolescu să lase această moștenire culturală Bistriței.
Peste 14.000 de file de manuscrise ale academicianului Nicolae Manolescu au ajuns la Biblioteca Județeană „George Cosbuc”, donate de reputatul critic și istoric literar. Este vorba de manuscrisele celebrelor „Teme”, ale „Cronicilor literare” din „Contemporanul”, „Romania literară”, „Steaua”, „Ateneu” și ale mai multora dintre volumele scrise de Nicolae Manolescu, cum sunt „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, o mare parte din „Istoria critică a Literaturii Române” etc. Într-un emoționant text care însoțește donația, intitulat de către autor „Amurgul manuscriselor”, Nicolae Manolescu își explică gestul.
„Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele.
O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră.
Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”.
Biografie selectivă (sursa Agerpres)
În 1963 şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeaşi catedră. Lucrarea sa de doctorat – ”Contradicţia lui Maiorescu” – a fost susţinută în 1974.
”Manifestată precoce, vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în ”Contemporanul”, unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină până în 1972, când este titularizat cronicar la ”România literară” de acelaşi G. Ivaşcu (…)” („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A debutat cu volumul ”Literatura română de azi. 1944-1964”, scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: ”Lecturi infidele” (1966), ”Metamorfozele poeziei” (1968), ”Contradicţia lui Maiorescu” (1970), ”Teme” (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), ”Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), ”Arca lui Noe” (I-III, 1980-1983), ”Despre poezie” (1987), ”Istoria critică a literaturii române” (1990), ”Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); ”Cărţile au suflet” (1995); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Poeţi romantici” (1999); ”Teme” (2000); ”Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III, 2001); ”Cititul şi scrisul” (2002); ”Poeţi moderni” (2003); ”Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), ”Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.
A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC), se arată în lucrarea ”Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice”, editat de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995). A deţinut funcţia de preşedinte al Partidului Alianţa Civică până în 1998, când PAC şi PNL au fuzionat. A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. ”Ca om politic şi ziarist de atitudine, a militat pentru democraţie şi libertate” (https://uniuneascriitorilor.ro/).
În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberale (ANL). În perioada 2006-2015 a fost ambasador al României la UNESCO.
La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 – Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez – cu titlul de ”Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.
Scriitorul Nicolae Manolescu a fost decorat cu Ordinul National ‘Steaua Romaniei’ in Grad de Mare Cruce.
În octombrie 2004 a obţinut Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia ”Anonimul”, iar în cadrul Galei Premiilor „Manuscriptum” din 11 decembrie 2008 i-a fost decernat marele premiu „Manuscriptum”, pentru cartea ”Istoria critică a literaturii române”. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (2010), al Universităţii ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia (2011), al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (2012), al Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2012), al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (2016), precum şi al Universităţii Ovidius din Constanţa . La 14 ianuarie 2017, Nicolae Manolescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi – Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii cu prilejul ”Zilelor Eminescu”. În 2011 Senatul Universităţii din Bucureşti i-a conferit titlul de Profesor emerit.
La Gala Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO în An Centenar, care a avut loc la 27 noiembrie 2018, criticul literar Nicolae Manolescu s-a numărat printre personalităţile cărora le-au fost înmânate diplome de excelenţă în semn de înaltă recunoaştere a contribuţiei remarcabile la împlinirea şi afirmarea idealurilor şi obiectivelor UNESCO. Potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în octombrie 2019 i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.
A murit la 23 martie 2024, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti. AGERPRES
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
