Oana Claudia Oprea, directoarea financiară a Grupului Nordis, vizată în mega ancheta momentului privind devalizarea NORDIS GRUP, s-a stabilit în Bistrița ca urmare a casătoriei cu Mircea Oprea, unul dintre băieții doamnei Mariana Marinela Oprea, patroana de la Urbana SA și Casa EMA din Bistrița. Fiul acesteia, Mircea Oprea se ocupă cu un service auto și stație ITP în Bistrița, cei doi căsătorindu-se cel mai probabil în anul 2016.
Din datele publice existente pe facebook tânăra directoare financiară era mândră de statutul său și a publicat la detaliile profilului ca job ”Financial Manager Nordis Grup”. Oana Claudia Oprea susține că a absolvit două facultăți, ASE și Dimitrie Cantemir. Din aceeași sursă rezultă că lucrează la Nordis Grup din luna mai 2019, ceea ce o plasează în companie exact în perioada în care s-au efectuat toate operațiunile financiare anchetate de procurorii DIICOT.
Din stenogramele de la dosar (pe care le puteți citi mai jos) rezultă că Oana Claudia Oprea era un om foarte important în angrenajul Nordis, cunoscând detalii despre tranzacțiile financiare și modul în care s-au evaporat milioanele de euro din firmă.
Șefa de URBANA SA, Mariana Marinela Oprea, are afaceri în domeniul salubrității în județele Bistrița-Năsăud și Vaslui, respectiv contracte cu Primăria Năsăud, Huși și Bârlad.

Sursa foto Facebook Oana Claudia Oprea și Mircea Oprea



Cine sunt inculpații din dosarul NORDIS

Curtea de Apel București o plasează în arest la domiciliu pe Oana Claudia Oprea, directoarea financiară a Grupului Nordis
Curtea de apel București a dispus arestarea pentru 30 de zile a principalilor inculpați din mega dosarul Nordis, respectiv POŞTOACĂ GHEORGHE EMANUEL, POŞTOACĂ FLORIN ALEXANDRU, POŞTOACĂ NICOLAE CRISTIAN, CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN şi VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA. Pentru ceilalți inculpați stabilind arest la domiciliu sau control judiciar în funcție de gradul de implicare și de importanța lor în cadrul anchetei.
Astfel, s-a dispus arestul la domiciliu faţă de inculpaţii RĂILEANU SANDA, OPREA OANA CLAUDIA şi ŞAITOŞ BOGDAN ADALBERT pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.02.2025 până la data de 06.03.2025. Alți trei inculpați au scăpat numai cu control judiciar.
Solutia pe scurt: În baza art. 226 alin.1 şi 2 C.pr.pen. admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu privire la inculpaţii POŞTOACĂ GHEORGHE EMANUEL, POŞTOACĂ FLORIN ALEXANDRU, POŞTOACĂ NICOLAE CRISTIAN, CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN şi VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA. În baza art. 226 C.pr.pen., art. 202 alin. 1 şi art. 223 alin.2 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpaţilor POŞTOACĂ GHEORGHE EMANUEL, POŞTOACĂ FLORIN ALEXANDRU, POŞTOACĂ NICOLAE CRISTIAN, CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN şi VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.02.2025 până la data de 06.03.2025, inclusiv. (…)
În baza art.227 C.pr.pen. respinge propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpaţii RĂILEANU SANDA, OPREA OANA CLAUDIA, ŞAITOŞ BOGDAN ADALBERT, MATEI CRISTIAN ANDREI, VASILE GABRIELA ALINA şi IVAN GEORGE MARIAN.
În baza art. 227 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. d C.pr.pen. şi art. 218 C.pr.pen. dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii RĂILEANU SANDA, OPREA OANA CLAUDIA şi ŞAITOŞ BOGDAN ADALBERT pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.02.2025 până la data de 06.03.2025, inclusiv. (…)
În temeiul art. 221 C.pr.pen. impune inculpatei OPREA OANA CLAUDIA obligaţia de a nu părăsi imobilul din ****, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen. instituie în sarcina inculpatei Oprea Oana Claudia următoarele obligaţii pe durata arestului la domiciliu: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosar direct sau indirect, pe nici o cale. În baza art. 221 alin. 9 C. pr. pen. a desemnat Poliţia Municipiului Bistriţa să supravegheze executarea măsurii dispuse. În temeiul art. 221 alin. 4 C.pr.pen atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază aceştia, în condiţiile legii. Constată că toţi inculpaţii au fost reţinuţi 24 de ore, de la data de 03.02.2025 la 04.02.2025. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Pronunţată în camera de consiliu azi, 05.02.2025.
DIICOT a luat măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciilor
DIICOT a comunicat în plus că în cadrul activităților de urmărire penală efectuate în cauza privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 201 imobile (apartamente și case), 5 spații comerciale, 22 de terenuri, 11 autoturisme, părți sociale și acțiuni. De asemenea, au fost blocate un număr de 48 de conturi bancare deschise pe numele unor persoane fizice și juridice.
Unde s-au dus banii? Ce spune Oana Claudia Oprea în discuțiile telefonice cu soțul și cu mama ei
G4 Media a publicat stenograme din referatul depus la dosar de procurorii DIICOT din care rezultă implicațiile financiare și operațiunile la care ar fi participat OANA Claudia Oprea.
În stenograme, apare o discuție în care Oana Oprea și mama sa despre cheltuielile făcute, despre revânzarea unui apartament și despre împărțirea unor sume de bani, din care redăm selectiv:
OANA OPREA: Și apoi aia când au văzut că n-au primit banii…
ZAHARIA MIHAELA: Ei… e urât, aicea chiar că e groaznic…
OANA OPREA: Da, mai trebuie să aștepți legal încă 60 de zile, de la termen. Deci ei teoretic au câștigat 6 luni de zile. Și ei au revândut azi apartamentul pe care tu l-ai reziliat, au luat mai mulți bani înțelegi și ție nu ți i-au dat! Că așa au vrut să facă și cu mine, că de-aia m-am enervat eu cu ăia 10.000 de euro!
(…)
ZAHARIA MIHAELA: ”Vai de capul meu, mă, dar unde dracu s-au dus atâția bani, mă, Oana, mă?”.
OANA OPREA: ”Eh… În șifonierul Laurei, în mașinile lui Vlad, în bijuteriile tuturor!”, arată un fragment din stenogramele referatului.
ZAHARIA MIHAELA: ”Mă, dar atât de mulți?”
OANA OPREA: ”Păi mama calculează, io am luat atâta, ăla a luat atâta, în… treptat! În timp, salariile care au fost, Sanda casă, eu apartamente, Emanuel cu copiii, plimbări, vacanțe, petreceri, city-breakuri, și d-alea cum se numește…”
Într-o altă stenogramă, o discuție între Oana Claudia Oprea și Mircea Oprea surprinde aspecte despre banii pe care Laura Vicol i-ar datora femeii, dar și despre banii pe care îi datorează clienților Nordis:
(…)
OPREA OANA CLAUDIA: Și eu stau și rezolv lucrurile pe curul meu… și mă uit la stele, mă agit, îmi fac nervi cu alții și… mă rog de toată lumea.
OPREA MIRCEA: Asta mă enervează și pe mine.
OPREA OANA CLAUDIA: Știi, că inițial îmi promisese 8000 de euro, după aia mi-a promis 5000 de euro și acuma nu știu dacă iau 2000. Ca să știu de ce mă agit, că dacă e, nu mă mai agit. A din banii mei restanță, nu în plus din cei 10.000 pe care are să mi-i dea, deci nu ceva în plus că… fac eu asta.
OPREA MIRCEA: Exact.
OPREA OANA CLAUDIA: Deci eu mă zbat ca să-mi recuperez restanța pe care ei o au la mine.
OPREA MIRCEA: Mda.
(…)
OPREA OANA CLAUDIA: Mda și uite-așa sunt… ieri am zis că sparg și telefonul și-l sparg și pe Vlad dacă îl văd în fața mea, mda…
OPREA MIRCEA: Exact așa o zis o grămadă, vorba ta.
OPREA OANA CLAUDIA: Deci îți dai seama, știi? Am văzut comentariile lui Laura, știi… că i-a scris unul, zice, dar banii la oameni când îi dați înapoi? Am vrut să zic, lasă că ea… a avut gentuțe și s-a plimbat bine.
OPREA MIRCEA: Exact.
OPREA OANA CLAUDIA: Și bijuterii pe ea… și asta. Îți dai seama că o să folosească pentru ea și pentru copiii ei, nu o interesează pe ea să… dea înapoi la firmă vreun ban.
Într-o altă discuție, tot Oana Claudia Oprea și Mircea Oprea vorbesc despre cheltuieli numeroase restante ale lui Vladimir Ciorbă, dar și despre opulența cheltuielilor cuplului Vicol-Ciorbă:
OPREA MIRCEA: Și Vlad ce face?
OPREA OANA CLAUDIA: Vlad e… îți dai seama și ăla i-a venit chiria peste el, tot încerc să rezolv ceva cu el și evident că-mi promite niște lucruri și nu face ce promite.
OPREA MIRCEA: S-o… (n.l. neinteligibil)… este?
OPREA OANA CLAUDIA: Oooo… e maxim, are la datorii, eu așa pe zi ce trece mai aflu de câte una, știi că n-are ce să facă decât să-mi zică.
OPREA MIRCEA: Mda.
OPREA OANA CLAUDIA: E jale, jale, chiar ieri mă uitam cu el pe contractul de închiriere că evident pe cine sună oamenii, pe mine.
OPREA MIRCEA: Pe tine.
OPREA OANA CLAUDIA: Deci are 16 mii de lei la utilități și acuma trebuie să plătească chiria pe 6 luni, 15 mii pe lună.
OPREA MIRCEA: Î.
OPREA OANA CLAUDIA: Monaco e neachitat.
OPREA MIRCEA: Ei…
OPREA OANA CLAUDIA: 46 de mii are acolo de plată până în ianuarie.
OPREA MIRCEA: Și… și amu o jumate de an, 16 mii se duceau pe o masă în oraș.
OPREA OANA CLAUDIA: Știi, că asta vorbeam și cu maică-mea dimineață, na. Dar m-a enervat că mi-a promis ceva după aia mi-a promis mai puțin și acuma cred că nu-mi dă nimic, știi?
OPREA MIRCEA: Îhî, îhî.