Percheziții în 47 de locații privind constituirea unei organizații cu mesaje fasciste, rasiste și xenofobe și finanțarea campaniei electorale. Ar fi vizat și Horațiu Potra (surse)

Data:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune care vizează 27 de persoane din 5 județe.

YouTube player

Surse G4Media spun că este vizată o grupare condusă de Horațiu Potra fiind urmărită ”inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”.

Surse G4Media spun că Potra nu este în țară și că procurorii urmăresc inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Activitățile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

În operațiune sunt angrenați polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Capitalei.

De asemenea, la activități participă criminaliști, precum și echipe de intervenție din cadrul structurilor pentru acțiuni speciale ale Jandarmeriei Române.

Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Bărbat reținut după o altercație în trafic

Bărbat bănuit de comiterea unei agresiuni, depistat și reținut...

Poliția: Atenție bicicliști!

Nu vă puneți în pericol viața, respectați regulile de...

MIPE a lansat Programul Educație și Ocupare cu o alocare de peste 2,4 miliarde euro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat 38...