Performanța istorică a echipei masculine de tenis de masă a fost premiată astăzi de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Municipiului Bistrița!
Primăria Municipiului Bistrița, prin primarul Gabriel Lazany, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, reprezentat de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și de asemenea președintele Consiliului de Administrație al CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Ioan Mocan, au premiat campionii naționali la tenis de masă (masculin). Fiecare a primit și un premiu în bani în valoare de 5000 de lei.
Darius Toma, Lucian Munteanu, Mihai Nagy, Matei Dumitrescu și Dan Daniel alături de antrenorii lor Mihaela Șteff și Alexandra Dincă au câștigat titlul național la primul an de prezență în Superliga, după un parcurs bun în acest sezon și o finala în care s-au impus în fața ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe.
Sportivii și antrenorii Gloriei au demonstrat încă o dată ca Bistrița este un centru important in tenisul de masă românesc.
Primarul Gabriel Lazany a transmis următorul mesaj: Sezonul competițional 2024-2025 a adus pentru CS Gloria Bistrița rezultate care, cu siguranță, vor rămâne în istoria sportului local. În primul an în care a concurat în Superliga României, secția de tenis de masă a reușit nu doar să impresioneze, ci să urce direct pe podiumul național – și nu oricum:Echipa masculină a încheiat sezonul regulat pe locul 4, apoi a eliminat în semifinalele Superligii puternica formație CSA Steaua București, iar în finală a învins ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, cucerind TITLUL DE CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ – o performanță de excepție pentru o echipă debutantă în elită.Echipa feminină a demonstrat același spirit de luptă și valoare, încheind primul sezon de Superligă pe locul 3.Aceste reușite nu sunt doar victorii sportive, ci și o confirmare a faptului că sportul de performanță are nevoie de viziune, investiție și sprijin constant. Tocmai de aceea, Consiliul Local al Municipiului Bistrița și Primăria Municipiului Bistrița au ales să se alăture proiectului CS Gloria Bistrița, finanțând performanța și oferind sportivilor condiții pentru a concura la cel mai înalt nivel.Sprijinirea sportului nu înseamnă doar rezultate pe teren, ci și formarea unei generații sănătoase, disciplinate, cu modele autentice de urmat. Fiecare medalie câștigată aduce prestigiu orașului nostru, inspiră tinerii să facă sport și contribuie la consolidarea imaginii Bistriței ca un centru al excelenței sportive.Felicitări sportivilor, antrenorilor și întregului staff pentru munca lor extraordinară!
Președintele Clubului Gloria 2018 Bistrița – Năsăud, Ioan Mocan a transmis cu această ocazie la rândul său felicitări:
”Aș vrea si eu să vă felicit pentru această performanță remarcabilă, într-o competiție în care ați demonstrat că prin muncă disciplină, determinare, pasiune și nu în ultimul rând talent se pot obține performanțe deosebite. Daca la început de sezon după o promovare în Superligă obiectivul era cel al constituirii unei echipe bune și să ne menținem în Superligă, surpriza este cu atât mai mare că la sfârșitul campionatului am reușit să devenim campionii României.
Aceleași felicitări și pentru echipa de fete care după primul an în eșalonul superior au reușit să obțină medalia de bronz. Sigur, dacă la Steaua n-ar juca Bernadette Szocs, cu siguranță și la feminin am avea șanse poate chiar să ne batem la titlu național.
Suntem mândrii de voi, ne-ați creat așa o bucurie și o satisfacție la nivelul clubului, la nivelul celor doi principali finanțatori, sponsori, lumea sportului bistrițean și clar că ați devenit o sursă de inspirație pentru copiii din club. Vă felicit și vă doresc mulți ani de succese și împliniri!”
Președintele Consiliului Județean BN, Radu Moldovan a felicitat la rândul său echipa și antrenorii, a precizat că nu a crezut-o pe Mihaela Steff atunci când i-a promis că vor face performanță repede la Bistrița, dar se bucură că am câștigat titlul încă din primul sezon în Superliga de tenis de masă.
Radu Moldovan a mai declarat că dacă vom fi cât mai mulți pe terenurile de sport și în sălile de sport, sigur vom reduce cheltuielile cu bugetul de sănătate pentru perioadele următoare, precizând că vine de la niște investiții în Sănătate. De asemenea, a remarcat că Gloria are peste 2000 de juniori la toate secțiile ceea este un lucru cu care puține cluburi se pot lăuda și că tot acest efort este răsplătit prin astfel de performanțe și prin faptul că acei copii practică un sport și au o viață sănătoasă.
Galerie foto aici
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


