FOTBAL: Gloria Bistrița merge în grupele Cupei României după un thriller la Băicoi

Data:

Gloria Bistrița s-a calificat în faza grupelor Cupei României, după un meci spectaculos disputat în deplasare contra formației de Liga a 3-a CSO Băicoi. Partida, jucată pe stadionul din cartierul Liliești, s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru echipa pregătită de Cristian Pustai.

Chiar dacă a obținut calificarea după un joc bun, Gloria a luat iar gol în ultimele minute, respectiv în prelungirile primei reprize și în minutul 90 +8.

Cronica meciului

Bistrițenii au deschis scorul prin Dinis Ieșeanu în minutul 18, însă gazdele au restabilit egalitatea chiar înainte de pauză, prin Beniamin Lazăr (45+1). În repriza a doua, finalul a fost de foc: Ieșeanu a reușit dubla în minutul 80, iar peste doar trei minute Valentin Alexandru a dus scorul la 3-1 pentru Gloria.

Suspansul a continuat până în ultimele secunde. În prelungiri, gazdele au primit penalty, iar Florin Sandu a transformat în minutul 90+8. La acea fază, portarul Raul Avram a fost eliminat, iar în poarta Gloriei a intrat chiar Alexandru, autorul golului trei.

Echipa utilizată de Gloria

Cristian Pustai a început meciul cu Avram – Ieșeanu, Burdeț, Vișinar, Cavar – Fărăgău, Llullaku, Bambock, Peter, Covaci – Tavares. Pe parcurs au intrat Chiorean, Salka, Alexandru, Mogoș și Lehaire.

Brigada de arbitri

Partida a fost condusă de Raul Bădărău (Hunedoara), ajutat la linii de Gabriel Neagu (Călărași) și Bogdan Cozorici (Zalău). Al patrulea oficial a fost Gabriel Oprea (Călărași). Observatorii desemnați: Iulian Bahrim (joc) și Ion Olteanu (arbitri), ambii din București.

Parcursul Gloriei până în grupe

Bistrițenii au ajuns în play-off după ce au trecut cu 4-0 de Viitorul Livezile în turul al doilea și cu 5-1 de CS Gheorgheni în turul al treilea, ambele partide fiind jucate în deplasare.

Cum se joacă în faza grupelor

Ediția actuală a Cupei României păstrează formatul introdus în 2022, cu o fază a grupelor ce reunește 24 de echipe: cele mai bune 8 din Superliga, la care se adaugă cele 16 câștigătoare din play-off. Sunt alcătuite patru grupe de câte șase echipe, fiecare formație urmând să dispute trei meciuri: cu o echipă din urna 1, una din urna 2 și una din urna 3. Partidele vor avea loc pe terenul echipei mai slab clasate sezonul trecut, cu o singură excepție: duelurile dintre echipele din prima urnă se joacă pe terenul primei extrase.

Calendarul grupelor: 29 octombrie (etapa 1), 3 decembrie (etapa 2) și 17 decembrie (etapa 3). Primele două clasate din fiecare grupă merg în sferturi.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult