Gloria a fost foarte aproape de a produce surpriza pe terenul lui FC Argeș, într-un meci în care elevii lui Niculae Grigore au arătat determinare, curaj și multă ambiție. Bistrițenii și-au jucat șansa cu onoare și au fost la doar un minut de un rezultat mare, după un joc în care s-au dăruit total pe teren.
Gloria a intrat pe gazon hotărâtă să demonstreze că poate face față unui adversar puternic. Deși pleca cu șansa a doua, echipa lui Niculae Grigore a compensat prin disciplină tactică și printr-o atitudine exemplară. Fiecare duel a fost disputat cu intensitate, iar bistrițenii nu au cedat niciun moment inițiativa fără luptă.






Sursa foto: Răzvan Marinescu/Argeș Sport și Gabriel Pintilie/FC Argeș
Pe parcursul partidei, Gloria a rămas în joc și a sperat până în ultimele momente. Finalul a fost unul dramatic. Cu doar câteva secunde înainte de finalul minutelor suplimentare, bistrițenii au fost foarte aproape de o victorie.
Jocul a fost echilibrat în cea mai mare parte a sa. FC Argeș a deschis scorul în prima repriză, prin Kevin Brobbey, dar n-a mai jucat mare lucru în restul primei reprize. Firesc, bistrițenii (echipă nou promovată în Liga 2), care au aliniat la start cel mai bun 11 al lor, au început să prindă curaj.
Apatia lui FC Argeș a fost sancționată rău de tot, în numai 3-4 minute. Prima dată a șutat foarte frumos Alexandru Mogoș (o rezervă, intrată după pauză), de la vreo 25 de metri și s-a făcut 1-1. Apoi Gloria a avut un corner, iar maghrebianul cu pașaport begian Mehdi Lehaire a marcat cu capul de la 12-13 metri, de pe picioare.
Din păcate pentru Gloria, meciul nu s-a încheiat la expirarea celor patru minute de prelungire arătate de la margine. Arbitrul a lăsat jocul să continue, iar în aceste momente suplimentare Adel Bettaieb a restabilit egalitatea la vreun minut după cele patru arătate inițial. Argeșul a reușit să reintre în joc și să marcheze astfel golul care a trimis partida la prelungiri.
În cele două reprize de prelungiri, băieții Gloriei au început să resimtă oboseala, au scăzut ritmul și au încercat să țină de rezultat. Cu toate acestea, alb-violeții au avut noroc și în prelungiri, la o nouă gafă a lui Căbuz, care a respins în față o minge, însă bistrițenii au ratat șansa egalării.
În semifinale, FC Argeș va întâlni pe U Cluj-Napoca.
Dincolo de rezultatul final, prestația Gloriei a arătat o echipă care crește și care poate pune probleme oricărui adversar atunci când joacă cu aceeași determinare.
Galeria Gloriei a fost destul de răsfirată deși se aștepta un interes mai mare pentru meci, însă disputarea lui în timpul săptămânii a făcut ca în cele din urmă foarte puțini fani să ajungă la stadion.



Chiar și în aceste condiții, Gloria a arătat pe teren spirit și caracter, fiind la un pas de o surpriză care ar fi răsplătit efortul depus de jucători pe toată durata partidei, dar și pentru parcursul excepțional al echipei de Liga 2.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


