Un tânăr în vârstă de 18 ani din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier, fiind cercetat în două dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, după ce a fost depistat de mai multe ori conducând fără permis și a încercat să fugă de poliție.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în noaptea de 7 spre 8 martie, un echipaj de poliție rutieră a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care circula pe strada Parcului din municipiul Bistrița. La volan se afla tânărul de 18 ani, care nu a oprit la semnalul polițiștilor și și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, acesta fiind urmărit până pe strada Codrișor. Acolo, tânărul a pătruns cu mașina pe un drum forestier, a abandonat vehiculul și a încercat să fugă. El a fost însă prins rapid de polițiști, imobilizat și condus la sediul Poliției municipiului Bistrița pentru audieri.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, acesta fusese depistat în trafic și la data de 8 februarie, conducând fără permis. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au constatat că nu este prima dată când tânărul încearcă să scape de controlul rutier. În noaptea de 7 spre 8 februarie, acesta a fost observat în trafic pe o stradă din Bistrița și nu s-a conformat semnalelor de oprire. După o scurtă urmărire, a pierdut controlul direcției și a ajuns cu autoturismul într-un șanț, moment în care s-a stabilit că nu deține permis de conducere.
În prezent, tânărul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea completă a faptelor și stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise infracțiunile.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


