Articol scris de Elena Calistru, fondator Funky Citizens
Astăzi, Funky Citizens împlinește 14 ani. (Primim cadouri care nu vă costă nimic, vedeți în comentarii cum. Vine la bonus cu enervat diverși hateri)
Știți cum e… Există organizații pe care le construiești. Și există organizații care te construiesc pe tine.
Funky e amândouă — și asta e tot ce trebuie să știți despre relația mea cu ea.Am fondat-o când aveam 20 și ceva de ani și credeam că entuziasmul e suficient. Nu era.
Am învățat pe parcurs — despre instituții, despre oameni, despre cum să faci treabă serioasă fără să devii plictisitor. Am plâns, apoi am fost furioasă de sute de ori când eram atacați sau făcuți în toate felurile. Și am supraviețuit. Apoi am început să mă uit la lucruri în alt fel — ca pe o dovadă că ce facem are impact. Plus că am învățat cum să supraviețuiești și să rămâi integru când o bucată din România încearcă din răsputeri să îți jumulească aripile.
Au fost 14 ani în care am deranjat, am incomodat, am pus întrebări pe care unii ar fi preferat să nu le audă niciodată. 14 ani în care îndrăznesc să cred că numele Funky Citizens a ajuns inspirație pentru mulți cetățeni din multe colțuri de țară și de prin diaspora. Dar a devenit și prilej de ceva conspirații pentru o listă impresionantă de politicieni și influenceri — speriați de transparență (mi se pare amuzant că încearcă să se agațe așa mult fix de asta unii dintre ei), de cetățenii care știu să citească un buget, sau pur și simplu de un ONG care reușește să adune mii de oameni în jurul său.
Și știți ce? Sunt mândră. Enorm de mândră. Nu există validare mai clară că faci lucrurile cum trebuie decât să îi superi tocmai pe cei care au ceva de ascuns sau mai multe de ticăloșit. Suntem, cum zic adesea, „professional trouble-makers” fix pentru acest gen de oameni.
Așa că, dacă ar fi să fiu amabilă, azi le-aș transmite celor pe care îi freacă grija de noi — să facă ei mai bine sau altfel. Sau dacă ne vor pur și simplu dispăruți că le e teamă de ceva funky, le urez tradiționalul „miaaau!”.
Cu un singur amendament: deranjul nostru vine din speranță, nu din cinism. În anii ăștia am vizitat sute de localități din România. Am vorbit direct cu zeci de mii de oameni. Am ajuns la zeci de milioane de cetățeni cu proiectele noastre.
Continuăm să credem că România poate arăta altfel — și poza asta din biroul meu e dovada: o hartă roz bubble-gum a României, pictată de Wanda din Funky Town-ul nostru, care arată exact cum ar trebui să arate o țară care mai visează. Asta e singurul combustibil care contează. Și vă asigur că există în mai multe colțuri de țară decât exista acum 14 ani. În spatele a 14 ani chiar stă un oraș sau un sat întreg — oameni care ne-au susținut, ne-au împrumutat curajul lor când al nostru se mai termina, au crezut că merită să existe o voce ca a noastră.
Mulțumesc. Fiecăruia în parte.Și stă echipa — oamenii care vin în fiecare zi și fac treabă serioasă cu o energie pe care o prețuiesc mai mult decât pot spune.
Pentru că rolul meu s-a schimbat în timp: nu mai sunt cea care face operațional — Ana Mocanu și echipa fac, și o fac mai bine decât aș fi putut eu să sper.
Am învățat, mai greu decât orice altceva, că un „copil” ca Funky nu rămâne al tău dacă vrei să crească cu adevărat. Sunt cea care ține direcția și deschide ușile. Mi-a luat ceva să accept că asta e tot ce trebuie să fiu. Și că e destul.
La mulți ani, Funky. Tu m-ai crescut și eu te-am crescut. Suntem chit.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
