Niciun poet bistrițean la „Poezia e la Bistrița”. Gelu Vlașin: „Nu am fost invitat niciodată”
Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” ajunge, între 16 și 19 iulie 2026, la ediția a XVIII-a. Pe lista oficială apar 19 poeți din România și din alte zece țări, însă niciun autor originar din Bistrița-Năsăud sau asociat scenei literare locale nu a fost programat să susțină o lectură. Absența totală a poeților bistrițeni ridică semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât evenimentul poartă numele orașului și este organizat cu implicarea unor instituții publice locale.
Un festival internațional, dar fără poeții locului
Programul ediției din 2026 îi include, printre alții, pe Carmen Palomo Pinel și Alejandra Martínez de Miguel din Spania, Annemarie Ní Churreáin din Irlanda, Liudmyla Diadchenko și Serhii Demchuk din Ucraina, Miloš Živanović din Serbia, Goran Čolakhodžić din Croația, Gheorghi Gavrilov din Bulgaria și Michele Trizio din Italia.
Din România au fost invitați Rodica Draghincescu, Lucian Vasilescu, Marius Aldea, Teodora Leon, Daniela Vizireanu, Gili Mocanu, Katalin Cseh și Emanuela Ignățoiu-Sora. În programul oficial de lecturi nu apare însă niciun poet bistrițean.
Situația este cu atât mai greu de explicat cu cât chiar site-ul oficial al festivalului afirmă că unul dintre obiectivele manifestării este promovarea artiștilor locali. În cazul poeților, acest obiectiv nu se regăsește deloc în selecția ediției din 2026.
Zorin Diaconescu: „Bistrița nu are nici măcar un singur poet invitabil?”
Absența poeților locali a fost semnalată public de scriitorul și jurnalistul Zorin Diaconescu, care a criticat dur selecția făcută de organizatori.
„M-am uitat la afiș. Ce oraș sărac poate fi Bistrița. Nu are nici măcar un singur poet invitabil la marele festival”, a scris acesta, întrebându-se câți bistrițeni vor participa la eveniment și care va fi impactul real asupra comunității locale.
Zorin Diaconescu a făcut referire și la lecturile de poezie organizate în 11 și 12 iulie la Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu, unde au fost prezenți numeroși autori care locuiesc în Bistrița-Năsăud.
Ce spun organizatorii?
Am solicitat un punct de vedere de la Dan Coman, principalul organizator al evenimentului, publicăm aici un fragment din ce a răspuns (pentru articolul integral accesați Subsatck):
Dan Coman – „ Nu cred că s-a întâmplat în vreun an din cei 18 să nu avem bistrițeni în festival. Fie că e vorba de poeți (și au fost poeți bistrițeni din toate generațiile), fie muzicieni (vezi Ada Milea), fie graficieni (de exemplu: Ana Toma), fie curatori ai evenimentelor de artă vizuală (în acest an: Lina Țărmure).
Însă repet: ca un festival să aibă amploare și să se impună ca unul de referință în țară (verificați oricând și veți vedea că așa e considerat Poezia e la Bistrița) nu trebuie să gândești local, pentru că nu numărul de poeți locali reprezintă un criteriu valabil intr-un festival, ci numărul de poeți buni – indiferent dacă sunt din Bistrița, București, Nici Sad sau Kiev.
Trist e că tocmai autorii locali (zeci? da, cred că sunt câteva zeci) nu participă niciodată la lecturi, nu vin în public, de parcă bucuria în fața poeziei n-o poți avea decât pe scenă – nimic mai fals.
În plus, și cu asta închei, nimeni nu oprește pe nimeni să facă un (alt) festival de literatură – ba chiar, în Bistrița, există cel puțin două -trei: nu cred că se încurcă unul pe altul, ci se completează iar diversitatea nu poate decât să ne fie nouă, tuturor, de folos.”
Citiți continuarea pe Substack aici:
https://petrasionlucian.substack.com/p/niciun-poet-bistritean-la-poezia
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


