Toată Bistrița știe că doamna secretar al municipiului Bistrița, Floare Gaftone, este un vajnic apărător al regulilor urbanistice și a respectării legislației în domeniu, cu unele mici excepții însă. Când vine vorba de propria familie, adică de fiul său, George Gaftone, avocat, regulile și legislația nu mai sunt atât de importante încât să oprească o intervenție neautorizată.
Deși vorbim de niște oameni care cunosc foarte bine legislația, constatăm că nici măcar intervenția autorităților nu i-a făcut să se oprească din continuarea lucrărilor, cu toate că este vorba de o infracțiune, adică un posibil caz penal.
Pe scurt, undeva în anul 2020, George Gaftone, fiul secretarului municipiului Bistrița, cere un certificat de urbanism pentru lucrări la o casă din cartierul Viișoara, nr. 28. Din certificat rezultă clar că acea clădire este protejată fiind amplasată în zona de protecție a Bisericii Evanghelice CA din localitate și aflată în categoria Zonă construită protejată / PUG al municipiului Bistrița aprobat prin HCL 136/2013, prelungit cu HCL 184/2018. Pe cale de consecință, lucrările se pot face doar cu avizul Direcției Județene de Cultură BN, sau cu acordul instituției. Fără un astfel de act nu se poate emite autorizația de construcție. Realizarea de lucrări la imobile protejate fără autorizație de construcție este infracțiune conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
La solicitarea noastră, Direcția Județeană de Cultură Bistrița-Năsăud, confirmă situația, ba mai mult, a fost sesizată și poliția, care chipurile anchetează de doi ani situația, fără vreo soluție:
- “Pentru lucrările executate la imobilul menționat, instituția noastră nu a emis aviz până la data prezentei;
- Executarea lucrărilor fără autorizație de construire, respectiv fără avizul instituției noastre, a fost sesizată de instituția noastră prin adresa cu nr. 91 1 din 27.08.2020, înregistrată la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud sub nr. 7.574 din 27.08.2020;
- Sub nr. de înregistrare 422 din 05.04.2022 s-a depus la instituția noastră, în vederea avizării, documentația Reabilitare casă de locuit, schimbare de destinatie din anexă în locuintă prin reabilitare structurală, mansardare, recompartimentare interioară și extindere terasă”. Motivat de faptul că lucrările sunt începute și parțial executate, am respins solicitarea de avizare. O posibilă intrare în legalitate și emiterea avizului favorabil poate să fie luată în discuție doar dacă aceasta va fi decizia judecătorului de cameră preliminară, în urma rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.”
Firul evenimentelor este următorul, avocatul Gaftone George inițiază lucrări de renovare/reabilitare, la imobilul din Viisoara nr.28, fără niciun document și se apucă inclusiv de demolat pereți. Aspecte constatate de DJC BN și transmise Poliției spre investigare. La momentul sesizării, în august 2020, erau executate deja: lucrări care constau în decaparea pereților de tencuiala și a tavanelor și pardoselilor; în urma acestor lucrări de renovare/reabilitare a fost executat un gol în zidărie de aproximativ 3x4m, un gol de aproximativ 3x5m; a fost refăcut accesul tip târnaț și scările la beci și parter.
Abia după 2 ani de la începerea lucrărilor la imobilul respectiv, proprietarul a depus o documentație la Direcția Județeană de Cultură BN, care a fost analizată de Comisia Zonală a Monumentelor istorice și respinsă.
„În baza prevederilor art. 24, alin. (1), art. 26, alin. (1), PC. 6-1 1, art. 31, alin. (1), art. 34 din Legea 422 / 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu completările și modificările ulterioare, documentația a fost analizată În Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 3, ședința on-line din data de 14.04.2022, fiind respinsă.” conform celor comunicate de DJC BN.
Interesant este că sesizarea inițială a venit chiar de la Poliția Locală, care funcționează în subordinea Primărie, deci este imposibil ca doamna secretar să nu știe despre situație.
Problema mai mare este faptul că lucrările de reabilitare a imobilului nu s-au oprit la stadiul constatat în august 2020, lucrările continuă și acum, chiar fără autorizație și avize. Se poate vedea stadiul de execuție al unor lucrări printr-o simplă accesare a Google maps. De ce cu google? Pentru că acolo vedem evoluția imobilului în tot acest timp. De la vizita autorităților la fața locului, au mai fost executate lucrări de înlocuire a șarpantei și învelitorii, adică s-a schimbat acoperișul, s-au montat ferestre velux în mansardă, s-a realizat o terasă, s-au turnat plăci de beton peste zidăria veche și s-a zidit cu cărămidă nouă. Detalii în fotografiile atașate.
În cel mai scurt timp probabil vom vedea construcția pe site-urile de imobiliare prezentată de proprietari ca o reabilitare de succes a unei vechi case săsești și plasată pe piață la un preț piperat. Toate acestea ca să merite riscul unui dosar penal, clasat cu NUP, pentru că așa funcționează justiția la noi. În general, agresorii patrimoniului cultural primesc soluții de neîncepere a urmăririi penale pentru că judecătorii apreciază că astfel de fapte nu prezintă pericol social.
Din păcate, asemenea acțiuni reprezintă un pericol cultural, pentru că distrug moștenirea culturală, prin intervenții neautorizate și pun în pericol inclusiv imobilele reabilitate. Efectele acestor intervenții au condus la situația în care numărul caselor autentice săsești abia dacă se mai regăsesc în cartierele Bistriței (Viișoara, Unirea, Ghinda, Slătinița, Sărata) deși majoritatea sunt protejate de lege.
Mai trist este că doamna secretar Gaftone Floare, care ne ține tuturor lecții de urbanism de ani de zile, nu a fost în stare să îi explice fiului său, avocat de profesie, specializat și el pe urbanism, că nu face bine încălcând legislația în domeniul protecției monumentelor istorice. Se pare că tânărul avocat George Gaftone nu ține cont de supremația legii și funcționează după legea junglei, adică las că îmi fac eu treburile și legea nu contează.