Noul ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș a anunțat că în cadrul unei întâlniri cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate s-au „găsit soluțiile pentru deblocarea alocărilor financiare de circa 400 de milioane de euro necesare investițiilor productive destinate IMM-urilor”.
Potrivit ministrului Boloș, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre etapele și calendarul apelului, luni (11 aprilie a.c.) fiind stabilită o nouă întâlnire pentru „definitivarea criteriilor de calificare necesare obţinerii finanţărilor, inclusiv aspectele legate de componenta verde a investițiilor ce urmează a fi finanțate”.
În ceea ce privește prelungirea cadrului temporar, ministrul interimar a anunțat că a fost identificată soluția legală pentru ca viitoarele finanțări să poată fi încadrate într-o schemă de ajutor de stat sub incidenţa regulamentului general la nivel european, care permite proiectelor să fie evaluate, contractate și implementate până la sfârșitul perioadei de programare.
Reamintim că fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a anunțat miercuri, 6 aprilie 2022, odată cu demisia sa din funcție, faptul că măsura 4.1.1 ar putea fi anulată în lipsa prelungirii cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat.
Urmare a discuției cu AM POC, ministrul interimar Boloș a anunțat că „obiectivul este ca în luna aprilie să fie prezentat în consultare publică ghidul apelului, și cel mai târziu în luna iunie să fie lansat, Imediat după input-ul mediului de afaceri”.
Cronologic începând din 26 august 2021 și până pe 22 martie 2022 măsura a fost lansată de cinci ori consecutiv cu diferite adăugiri și adaptări, până în prezent fără succes însă. Măsura 4.1.1. este foarte importantă pentru economia României întrucât prevede alocări financiare de circa 400 de milioane de euro pentru finanțarea investițiilor productive destinate IMM-urilor din țara noastră.
Din nefericire, MIPE nu a găsit până acum modalitatea de a face această măsură să fie accesibilă mediului economic autohton fapt care se va răsfrânge în continuare asupra capacității mediului de afaceri mici și mijlocii de a face față la provocările crizei sanitare și a celei generate de conflictul din proximitatea țării noastre. În perioadele de criză, așa cum ne aflăm noi acum, guvernele asigură un suport dedicat mediului de afaceri pentru a prelua din șocul acestor crize.
Spre deosebire de alte țări, România a fost afectată din plin atât de criza sanitară, dar și de șocul războiului, respectiv criza energetică, mediul de afaceri fiind nevoit să subziste fără un ajutor concret de la stat și acest lucru se întâmplă din cauza incompetenței birocrației din țara noastră.
In același timp, de la Bruxelles,
Siegfried Mureșan declara ca propune crearea unei Agenții Europene pentru Competitivitate care să întărească economia UE
Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), viceliderul Grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru bugete:
„Propunem crearea unei Agenții Europene pentru Competitivitate care să se asigure că fiecare lege adoptată la nivel european va contribui la întărirea economiilor țărilor europene și nu va afecta competitivitatea economică a companiilor din Uniunea Europeană.
De asemenea, facem apel la întărirea întreprinderilor mici și mijlocii, coloana vertebrală a economiilor noastre, dar și la promovarea inovării și a cercetării la nivelul UE, pentru ca UE în ansamblu să rămână competitivă pe scena globală.
Rolul nostru a fost să evaluăm toate propunerile pe teme economice și sociale înaintate în ultimul an de cetățenii europeni în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei. Cetățenii europeni au propus o Uniune Europeană cu o componentă socială mai puternică, iar noi am completat aceste propuneri cu recomandări concrete pentru întărirea economiei europene, cu accent pe IMM-uri, pe cercetare, inovare și pe consolidarea Pieței Interne a Uniunii. Considerăm că, pentru a putea oferi în Europa locuri de muncă mai stabile, salarii și pensii mai mari, așa cum au cerut cetățenii europeni, avem nevoie de o economie puternică și un sector privat competitiv.
Am adoptat aceste propuneri săptămâna trecută în Grupul de lucru pentru o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă, format în interiorul plenului Conferinței privind Viitorul Europei. În cadrul grupului, eu am coordonat poziția reprezentanților PPE atât din Parlamentul European, cât și din parlamentele și guvernele naționale.
Propunerile adoptate vor face parte din raportul Conferinței privind Viitorul Europei care va fi înaintat către Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene. Instituțiile europene vor trebui, apoi, să găsească soluțiile pentru implementarea propunerilor din raport.” ne comunica Siegfried Mureșan.