Ce se întâmplă cu proiectele strategice ale României pentru gazele naturale?

Conform unui comunicat de presă, Consiliul European a adoptat pe 16 mai 2022 un regulament revizuit privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E) după ce la 5 aprilie 2022, Parlamentul European și-a adoptat poziția în primă lectură cu privire la regulament. Noile norme au scopul de a moderniza, decarboniza și interconecta infrastructurile energetice transfrontaliere ale statelor membre pentru a ajuta UE să își atingă obiectivele de realizare a neutralității climatice până în 2050. Regulamentul revizuit urmărește totodată să continue să garanteze integrarea pieței, competitivitatea și siguranța aprovizionării.

Adoptarea noului Regulament urmează unui acord provizoriu cu Parlamentul European, obținut în decembrie 2021, și reprezintă etapa finală a procedurii de adoptare și reglementare.

Printre altele, noile norme nu vor mai acorda sprijin proiectelor noi care implică gaze naturale și petrol și vor introduce criterii obligatorii de durabilitate pentru toate proiectele. Ele vor simplifica și vor accelera procedurile de aprobare și de autorizare.

Normele revizuite subliniază rolul energiei din surse regenerabile în ceea ce privește toate activele, inclusiv rețelele inteligente de gaze. Ele vor crea posibilitatea unei cooperări neobligatorii în domeniul planificării rețelelor offshore.

Context și etapele următoare

Comisia Europeană și-a prezentat propunerea privind TEN-E revizuită la 15 decembrie 2020. Revizuirea Regulamentului privind TEN-E identifică 11 coridoare prioritare și 3 domenii tematice prioritare care trebuie dezvoltate și interconectate. Acesta actualizează categoriile de infrastructură eligibile pentru acordarea sprijinului, punând accent pe decarbonizare, și acordă o atenție sporită rețelelor offshore de energie electrică, infrastructurii de hidrogen și rețelelor inteligente. Acest lucru se va realiza preponderent prin proiecte de interes comun care sunt eligibile pentru finanțare prin Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru perioada 2021-2027. Lista proiectelor de interes comun este adoptată de Comisie sub forma unui regulament delegat bazat pe o evaluare efectuată de așa-numitele grupuri regionale. Proiectele de interes comun beneficiază de o serie de avantaje, dar nu există nicio garanție de finanțare din partea UE pentru proiectele de pe lista proiectelor de interes comun.

Consiliul a ajuns la o abordare generală cu privire la TEN-E la 11 iunie 2021. Președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu în negocierile din cadrul dialogului trilateral, la 15 decembrie 2021. La 5 aprilie 2022, Parlamentul European și-a adoptat poziția în primă lectură cu privire la regulament. Noul regulament va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare.

Ce înseamnă acest lucru pentru România?

Pe fond, România poate rămâne fără finanțare europeană pentru majoritatea proiectelor de infrastructură energetică pe gaze naturale, în condițiile în care țara noastră înregistrează întârzieri majore pe toate componentele care vizau dezvoltarea acestor infrastructuri, respectiv rețele de interconectare (vezi BRUA) sau depozite de înmagazinare (mai multe proiecte ale DEPOGAZ Ploiești, amânate ani de zile), singurul proiect aflat în dezvoltare acum este cel de la Bilciurești.

În prezent, DEPOGAZ Ploiești are în diferite faze mai multe proiecte de extindere a capacității de înmagazinare a gazelor naturale sau de depozite noi cuprinse în lista Proiectelor de interes comun. Finanțarea acestor proiecte cu fonduri europene nerambursabile devine improbabilă din timp ce UE nu mai acordă sprijin unor astfel de investiții.

Proiecte de interes comun la care România este parte și care sunt cuprinse în lista UE:

Stadiul proiectelor ROMGAZ/DEPOGAZ și perspective de finalizare

• Depozitul Bălăceanca – „Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale — Bălăceanca” – data de începere proiect (FID) : 2023, data prognozată de finalizare proiectului: 2029, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX): 36.240.435 EUR.

• Depozitul Bilciurești – PCI 6.20.7 „Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul Depozitului Bilciurești – Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale” – data de finalizare a studiului de fezabilitate (actualizare) : 05.05 2017; (actualizat 26.08.2020), data de începere proiect (FID) : 2017- proiectul este dezvoltat etapizat; data prognozată de finalizare a proiectului: 2025, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) : 122.967.175 EUR.

• Depozitul Sărmășel – PCI 6.20.6 „Sărmășel underground gas storage in Romania” – „Creșterea capacității de înmagazinare subterană a gazelor a Depozitului Sărmășel de Ia 900 mil. mc/ciclu Ia 1550 mil. mc/ciclu” – data de finalizare a studiului de fezabilitate: 15.05.2020; Studiu de piață: Ol .03.2019 — 31.12.2019 (inclus în studiul de fezabilitate); data prognozată de începere proiect (FID) : 01.06.2023; data prognozată de finalizare a proiectului: 01.10.2026, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) inclusiv perna de gaze : 163.110.985 EUR.

• Depozit nou Fălticeni – „Depozit nou de stocare subterană a gazelor naturale Fălticeni’ – data de finalizare a studiului de fezabilitate: 19.03.2024; data de începere proiect (FID) : 23.11.2024; data prognozată de finalizare proiectului: 2030, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) : 80.000.000 EUR.

Proiectele de interes comun sunt selectate de UE pentru a avea prioritate în abordare și evaluare, acest lucru nu înseamnă însă că vor primi și finanțare în mod prioritar. Pentru proiectele selectate în PIC , România estimează accesarea de fonduri europene însă acest lucru nu mai reprezintă o garanție având în vedere noul Regulament. Mai mult, în patru ani de la adoptarea Regulamentului proiectele aflate în lucru trebuie finalizate, ceea ce pune presiune pe România să finalizeze ceea ce a început, cu riscul obligației de returnare a fondurilor accesate.

Practic România trebuie să identifice alte surse de finanțare și, oricum, ca strategie este cu mulți pași în urmă față de obiectivele UE. Pe scurt, România are resursele de gaze naturale din Marea Neagră neexploatate, are depozitele de gaze nepregătite pentru resursele preconizate a fi extrase din off-shore, nu are încă legislația necesară (chiar zilele acestea s-a adoptat noua variantă pentru legea off-shore în Parlamentul României), dar nici rețelele de transport gaze naturale nu sunt suficiente.

În același timp, Uniunea Europeană se orientează spre gazele obținute din resurse regenerabile cum sunt hidrogenul, biometanul și biogazul, respectiv abandonează sau cel puțin nu mai acordă sprijin pentru gazele naturale, întrucât sunt considerate principalele surse de producere de CO2, adică poluare. Ambițiile UE din pachetul “Fit for 55” fac aceste resurse să nu mai fie compatibile cu ce și-au propus statele membre.  Strategia României de a deveni un hub de gaze naturale pentru Europa este în acest moment anacronică, pentru că UE și-a propus să reducă dependența de gazele naturale tocmai pentru a evita dependența de un unic furnizor care este Federația Rusă. Uniunea consideră această dependență de Rusia ca o vulnerabilitate la adresa securității sale energetice fapt pentru care toate demersurile sale merg în direcția reducerii consumului de gaze naturale, cele două mari strategii fiind convergente. Pachetul „Fit for 55” va conduce la reducerea drastică a consumului de gaze naturale și acest lucru va avea ca prim efect direct reducerea dependenței de gazul rusesc.

Așadar, în timp ce Uniunea Europeană se pregătește pentru tranziția de la gaze naturale la gaze din surse regenerabile (cum sunt hidrogenul, biogazul și biometanul), România se pregătește să își exploateze gazele naturale din Marea Neagră.

Oare nu cumva suntem pe direcția opusă?

Spre ce ne îndreptăm, dacă Europa vrea să renunțe la gazele naturale?

Sigur că tranziția va fi una de durată, însă, din ce se preconizează acum, viitorul este fără un consum ridicat de gaze naturale. Pe de altă parte investițiile în infrastructura de gaze naturale se ridică la sume colosale, România în absența sprijinului comunitar, adică fără fonduri europene (granturi), nu va putea să suporte aceste costuri. Chiar dacă își propune să suporte singură aceste costuri cu investițiile, ele nu vor putea fi amortizate până la încheierea extracției de gaze naturale din off-shore, pentru că Europa va avea deja la vremea respectivă realizată tranziția spre resursele regenerabile. Adică, în prezent România are ca orizont de așteptare pentru finalizarea primelor lucrări la depozitele de înmagazinare gaze naturale undeva prin anul 2025, pe când Uniunea Europeană se pregătește să aibă încheiată tranziția spre verde începând din 2027. Pe scurt, din 2027 Europa preconizează că nu va mai consuma gaze naturale, în timp ce România abia din 2025 va fi capabilă să depoziteze și să vândă ceea ce exploatează din Marea Neagră, dacă se începe repede exploatarea.

Cum în țara noastră toate proiectele sunt tergiversate și își depășesc propriile termene de finalizare, nu estimăm ca România să reușească să ducă la bun sfârșit investițiile în infrastructura de gaze naturale și ar trebui regândită toată strategia energetică națională. Țara noastră are ca opțiune să exploateze gazele pentru consum propriu dar acest lucru presupune costuri imense cu investițiile și termene foarte lungi de amortizare a acestora. În plus, Uniunea Europeană cere tuturor statelor membre să facă tranziția spre surse regenerabile ceea ce înseamnă că nici țara noastră nu e scutită de acest lucru.

Extras din Regulament:

1. Siguranța alimentării, un motor principal al adoptării Regulamentului (UE) nr. 347/2013, a fost îmbunătățită în mod semnificativ prin proiecte de interes comun. În plus, evaluarea impactului realizată de Comisie, care însoțește comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetățenilor”, preconizează o reducere semnificativă a consumului de gaze naturale, deoarece menținerea aceleiași rate de utilizare a acestei resurse nu este compatibilă cu neutralitatea emisiilor de carbon. Pe de altă parte, se estimează că consumul de biogaz, de hidrogen din surse regenerabile și obținut cu emisii scăzute de carbon și de combustibili gazoși sintetici va crește semnificativ până în 2050. În ceea ce privește gazele, infrastructura este în prezent mai bine conectată, iar reziliența alimentării s-a îmbunătățit substanțial din 2013. Este necesar ca planificarea infrastructurii energetice să reflecte aceste schimbări în domeniul gazelor. Cu toate acestea, nu toate statele membre sunt încă conectate într-o măsură suficientă la rețeaua europeană de gaze, iar statele membre insulare, în special, se confruntă în continuare cu mari probleme în ceea ce privește siguranța alimentării și lipsa de acces la resurse energetice. Deși se preconizează că 78 % din proiectele din domeniul gazelor care sunt proiecte de interes comun vor deveni operabile până la sfârșitul anului 2025, o parte dintre acestea înregistrează întârzieri semnificative, inclusiv din cauza problemelor legate de autorizații. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să afecteze în mod negativ proiectele de interes comun care nu au fost încă finalizate la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, drepturile și obligațiile decurgând din proiectele de interes comun incluse în cea de a cincea listă a proiectelor de interes comun a Uniunii stabilită în temeiul Regulamentului (UE) nr. 347/2013, în cazul cărora dosarul de cerere a fost acceptat în vederea examinării de către autoritatea competentă, ar trebui să fie menținute pentru o perioadă de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(…)

• În timp ce reconfigurarea infrastructurii de gaze naturale vizează decarbonizarea rețelelor de gaze, permițând utilizarea specifică a hidrogenului pur, o perioadă de tranziție ar putea permite transportul sau stocarea unui amestec predefinit de hidrogen cu gaz natural sau biometan. Amestecul de hidrogen cu gaz natural sau biometan ar putea fi utilizat pentru extinderea capacității de producție a hidrogenului și pentru facilitarea transportului hidrogenului. Pentru a asigura tranziția către hidrogen, inițiatorul proiectului ar trebui să demonstreze, inclusiv prin contracte comerciale, modul în care, până la sfârșitul perioadei de tranziție, activele bazate pe gazele naturale vor deveni active dedicate hidrogenului și modul în care va fi îmbunătățită utilizarea hidrogenului în cursul perioadei de tranziție. În contextul exercițiului de monitorizare, agenția ar trebui să verifice tranziția în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului. Orice finanțare a proiectelor respective în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1153 în cursul perioadei de tranziție ar trebui să facă obiectul unei condiții prevăzute în acordul de grant de a rambursa finanțarea în cazul unei întârzieri a tranziției în timp util a proiectului către un activ specific dedicat hidrogenului și al unor dispoziții adecvate care să permită punerea în aplicare a condiției respective.

• „active dedicate hidrogenului” înseamnă o infrastructură pregătită să găzduiască hidrogen pur fără lucrări de adaptare suplimentare, inclusiv rețele de conducte sau instalații de stocare care sunt nou-construite sau reconfigurate pornind de la activele bazate pe gaze naturale sau ambele;
• „reconfigurare” înseamnă modernizarea tehnică sau modificarea infrastructurii existente de gaze naturale pentru a asigura că aceasta este adaptată utilizării hidrogenului pur.

Sursa foto> Comisia Europeana