La Telciu funcționează Școala de muzică ALEGRETO cu o sală dedicată, amenajată și dotată cu instrumentele necesare din donații private

              Un proiect de voluntariat inițiat de soții Cristina și Gelu Vlașin a prins rădăcini bune la Telciu unde o fostă sală de festivități din cadrul Liceului Tehnologic Telciu a fost transformată în sală de muzică fiind dotată cu instrumente muzicale și reamenajată în totalitate din donații și cu muncă voluntară. Chiar dacă ideea de proiect a venit de la Cristina Vlașin, profesoară de muzică, de proiect s-a ocupat mult și poetul Gelu Vlașin, care a reușit într-un timp scurt să adune banii necesari, în jur de 10 mii de euro, pentru finalizarea proiectului.

Vineri, 20 mai, de la ora 17:00, la Liceul Tehnologic Telciu, inaugurăm Sala de Muzică „Allegretto” – prima sală de muzică din România finanțată exclusiv din donații și sponsorizări private.

Gelu Vlașin mărturisea la Bistrița cu ocazia lansării cărții sale de antologie că lumea a fost la început circumspectă și privea cu o anumită reținere proiectul, însă în timp s-au convins oamenii că prin forțe proprii pot contribui și realiza ceva benefic comunității. Pe lângă localnici au făcut donații și oameni de bine care nici nu știu unde este Telciu pe hartă, dar care au empatizat cu ideea acestui proiect.

              Cristina Vlașin ne-a explicat că timp de zece ani cât a predat muzică în Spania a învățat la rândul ei cum se derulează o lectie de muzică și că este absolut necesar să existe instrumente muzicale și un spațiu de mișcare dedicat orelor, mai ales că programa școlară cere profesorilor ca elevii să facă și tehnică muzicală la orele de muzică.  De regulă în școli nu există dotare, în special în mediul rural, iar profesorii fac ce pot, în general aduc ei de acasă o orgă sau un alt instrument. În Spania, de exemplu, am văzut că toți elevii au un fluier drept, blockflote, iar exersarea pe acest instrument foarte simplu  te învață cum să citești o partitură și să folosești degetele pentru a genera sunetele dorite, ceea ce presupune o distributivitate a atenției și un anumit antrenament.

Inițial, când am pornit proiectul, eu am zis să facem în așa fel încât să avem instrumente, apoi am demarat campania de strângere de fonduri și am cumpărat instrumente muzicale, multe din ele sunt simple ca maracas, tamburine, zurgălăi, dar prind foarte bine, inclusiv în perioada sărbătorilor la colinde. Apoi am donat pianul meu de acasă pentru școală și am folosit pianul la serbări dar și la orele de cor. O asociație (Rocade) a donat o vioară, alții o chitară și mulți alții au donat bani.

Pe parcurs ne-am gândit că fain ar fi să avem și un loc unde să ținem orele și am identificat o fostă sală de festivități pentru amenajarea căreia Asociația Monthey-Telciu a donat 5000 euro, prin directorul Vila Pavel. Au fost și mulți donatori anonimi, mai ales că proiectul se adresează copiilor și comunității în general. Primăria Telciu și Ocolul Silvic a asigurat lemnul și manopera, Cosmuța Dan fiind meșterul care a realizat lucrările de tâmplărie. Am beneficiat și de sprijinul conducerii Liceului Tehnologic din Telciu. În proiect s-au implicat și elevii din zonă, respectiv un grup de eleve talentate care vor să dea examen la liceul de arte au pictat o parte din pereții sălii de muzică cu intrumente și note muzicale. Alți elevi au ajutat și ei la vopsit podelele și lambriurile, la asamblarea mobilierului, la amenajare în general.

Cristina Vlașin spune că i-ar plăcea ca exemplul de la Telciu să fie urmat și de alte școli. Orele de educație muzicală sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor și e greșit ca muzica să fie tratată ca o disciplină mai puțin relevantă în formarea copiilor. Niște eleve care vor să dea la liceul de arte și pictează pereții.

Spectacolul de inaugurare va avea loc pe data de 20 mai la ora 17,00 și vor performa: Domnica Dologa, Ionut Hojda & Floarea Apostol Moldovan & Andrei Rus, Ioana Stefania Plescan, Cristina Vlasin, Fanfara-Telciu, Corul Allegretto al Liceului Tehnologic Telciu și elevi de la Școala din Telciu.

Pe pagina de Facebook Atelierele de Muzică Telciu https://www.facebook.com/muzicaelatelciu/ găsim mai multe anunțuri cu cine ce a făcut:

La Sala de Muzică „Allegretto” vom avea niște pereți veseli și jucăuși pentru că Ana Maria Grad și Hondrari Maria, două super talentate eleve de la Liceul Tehnologic Telciu, au decorat pereții cu lucrări de artă plastică. Avem profesori minunați la Telciu și elevi foarte talentați care merită să fie apreciați așa cum se cuvine! Bravo, Ana Maria, bravo, Maria! Și bravo dnei profesoare de artă plastică, Biligan Andres Adriana!

La Sala de Muzică „Allegretto” vom avea expuse câteva lucrări de artă realizate în atelierul de la Liceul Tehnologic Telciu de către elevii coordonați de ing. Varvari Radu-Nicolae. Chiar și sigla „Allegretto” a fost realizată acolo (din elemente de metal sudat). Avem profesori minunați la Telciu și elevi foarte talentați și foarte harnici! Aceiași elevi care au dat o mână de ajutor la multe lucrări de amenajare a sălii și care au montat și mobilierul adus de la Ikea.

Lista completă a donatorilor o găsiți la https://www.facebook.com/gelu.vlasin.poet

Acest proiect a fost realizat de Centrul European Pentru Excelență Culturală. Inițiatori & coordonatori: Cristina & Gelu Vlașin.

Finanțarea pentru amenajarea sălii a fost asigurată de Asociația de Cooperare Monthey / Telciu (Christian Bernard Schroeter) prin intermediul Asociației de Prietenie Telciu / Monthey (Vila Pavel).

Mulțumim Danut Cosmuta pentru lucrările de tâmplărie! Mulțumim ing. Varvari Radu-Nicolae și ing. Marius Calin Frisan & elevilor voluntari, mulțumim partenerilor și prietenilor noștri: Nina Rus, Pastravaria Rin, Băcănia Bunătățile lu’ Nina, Pizzeria casa nova, Monica Mutu, Cifor Blum.

Mulțumim conducerii de la Liceul Tehnologic Telciu (Domnica Homei & Scuturici Silviu Gheorghe) pentru punerea la dispoziție a spațiului și sprijinul constant, mulțumim Primăria Telciu (Sever Dan Mureșan) pentru aprobarea destinației spațiului în Consiliul Local, mulțumim Ocolului Silvic Comunal Telciu (ing. Pupeză Luca) pentru sprijinul acordat pentru lucrările de tâmplărie.

La inaugurare vor fi invitați și reprezentanți ai instituțiilor publice: Primăria Telciu, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud etc.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%