Foto-video: Secretarul general adjunct al NATO la Bistrița – Zona Mării Negre va fi mai bine reflectată în noul concept strategic al NATO!

          Astăzi, Bistrița a primit vizita unor înalți demnitari din domeniul apărării, este vorba despre Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, care au efectuat o vizită de informare la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistrița.

Cei doi oficiali s-au întâlnit cu reprezentanții conducerii Diviziei 4  Infanterie Gemina” și cu cei ai Brigăzii 81, au discutat despre stadiul lucrărilor de modernizare care se efectuează la sediul unității militare, au vizitat standurile cu armament, echipamente și tehnică militară și au susținut declarații de presă.

Ceremonia militară de primire a oaspeților a avut loc în fața marii unități de la Bistrița, oficialii fiind întâmpinați de comandantul Brigăzii 81 mecanizate, Colonel Scurt Cornel și primiți cu onorul Gărzii de onoare:

Sursa video: Facebook MApN

Declarații de presă:

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a prezentat activitățile desfășurate, respectiv faptul că a fost o ședință de lucru în care s-a realizat un briefing privind planificarea defensivă la nivel NATO, din partea domnului Mircea Geoană, dar și o prezentare a dotărilor și necesităților Brigăzii 81 Mecanizate, o mare unitate militară de interes strategic. „Am venit în această unitate pentru că este una de elită, urmează să aducem în această unitate și tehnică nou, de la anul vom aduce aici Piranha 5, am văzut care sunt provocările și problemele cu care se confruntă această mare unitate. Am discutat și despre SUMMIT-ul NATO de la Madrid, despre conceptul strategic și despre prioritățile pe un domeniu foarte sensibil de care domnul Geoană se ocupă în mod special, respectiv în domeniul cercetării și inovării, cel al cybersecurity” a conchis ministrul Vasile Dîncu.

Secretarul General Adjunct, Mircea Geoană: „Săptămâna viitoare liderii NATO vor lua la Madrid decizii cu adevărat istorice. Acțiunile agresive, brutale și imprevizibile ale Rusiei au determinat din partea NATO, o alianță defensivă, măsuri de protejare a teritoriului aliat.

Niciun centimetru pătrat din teritoriul aliat nu este în afara art.5 (apărarea colectivă), niciun aliat din România până în țările baltice, din Canada până în inima Europei, nu sunt în afara preocupărilor noastre de apărare și descurajare. Decizii istorice, concept strategic nou, zona Mării Negre va fi reflectată în această nouă viziune a NATO, pentru că este o zonă de imensă importanți strategică și vedeți cât de multe lucruri complexe se derulează în această zonă.

Decizii importante pentru noua prezență, noua generație și noua calitate a prezenței NATO pe flancul estic, inclusiv în România. Alt nivel de prezență militară, alt nivel de prezență cibernetică, active din spațiul extraterestru, zone de informații și culegere de informații, repoziționare de echipamente, de muniții și de stocuri, exerciții și antrenament de ultimă generație. Vom avea o viziune coerentă, multidimensională, de ultimă generație, pentru flancul estic și pentru România. Pot să spun ca român, mulțumind armatei și militarilor noștri, că niciodată în istoria României această națiune nu a avut garanții mai ferme, mai totale și mai curate de securitate.

La NATO liderii noștrii îl vor avea ca invitat pe președintele Zelenski, vom continua să sprijinim Ucraina, aliații NATO în plan național și partenerii NATO din plan internațional vor continua să susțină lupta eroică și dreaptă a poporului ucrainean. Din punct de vedere al NATO vom aproba săptămâna viitoare un nou pachet de asistență specializată NATO pentru Ucraina, inclusiv pregătirea Ucrainei pentru tranziția de la echipamente din era sovietică la echipamente moderne. Acest lucru se va întâmpla și pentru armatele din NATO, inclusiv cea românească pentru că procesul de tranziție de la echipamente din era veche la cele moderne va continua foarte, foarte susținut.

Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina, nu vedem din păcate condiții pentru o soluționare politică pe termen scurt, vom continua să încurajăm aceste lucruri.

Vreau ca împreună să combatem încercarea propagandei ruse care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră, spunând că de vină sunt sancțiunile pentru problemele de securitate alimentară, de parcă nu blocada Rusiei a porturilor ucrainiene la Marea Neagră ar fi cauza reală. Va trebui să fim cu toții pregătiți, vor fi și momente legate de prețul la energie, de inflație, sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în cadrul democratic al țărilor noastre. Atenție foarte mare pentru că dacă nu avem riscuri de securitate pentru țările din NATO, avem riscuri ca propaganda, dezinformarea rusească să încerce să folosească elemente de insatisfacție economică și socială pentru a șubrezi unitatea noastră, a aliaților democratici.”

sursa foto/video:m Facebook MApN

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%