A doua ediţie a evenimentului „Cămeşă sunt EU. SânzIEne la MuzEU” s-a ținut ieri la Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, cu acelaşi gând, cu mândrIE, să te-mbraci româneşte, să te bucuri de tradiţia pură, dar şi de punerea ei pe pânza actualităţii.
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul Asociaţiei Copacul de Cafea și agenției Wolf Art.
Cel mai fain moment, în mod subiectiv desigur, a fost parada costumelor populare aduse de Virgina Linul, intitulat „Dansul ielelor”. Momentul a reprezentat o întâlnire cu costumele populare autentice din zona Bistrița-Năsăud, cu explicații live furnizate de creatoarea Virginia Linul care este și doctor în etnografie. Un lucru absolut inedit a fost faptul că organizatorii s-au gândit să solicite bistrițenilor care vor să îmbrace aceste costume să se înscrie din timp pentru a participa la paradă. Am profitat de această oportunitate și am îmbrăcat un costum foarte frumos, pe care am fost încântat să-l prezint, deși nu am nicio pregătire de model. A fost o experiență frumoasă și m-am bucurat să văd multe fete tinere care au venit să își pună straie tradiționale. Erau frumoase și când au venit dar după ce s-au îmbrăcat în costumele populare eu le-am văzut și mai frumoase cu acele înflorituri de pe ie, cu zadiile colorate, cu ciucurii care îți fură ochii.
Am remarcat și faptul că a fost o lecție deschisă pentru toți, întrucât Virginia Linul, în backstage (o casă tradițională românească din curtea muzeului), ne-a explicat fiecăruia costumul și cum trebuie să-l îmbrăcăm și ce reprezintă piesele. M-am bucurat să văd fete tinere care se ajutau una pe alta să își aranjeze ținuta și am fost surprins să văd că știau cum să o facă și chiar învățau una de la cealaltă.
Un alt moment care mi-a plăcut a fost atelierul de pâine tradițională unde s-au adunat femeile de pe Bârgău (Bistrița Bârgăului) să facă pâinea, fete tinere, femei și bunici. Coordonator a fost Ioana Hangan Pudilic și toți laolată au trecut prin toate etapele de coacere a pâinii de la cernutul făinii până la scosul din cuptor. Lecția deschisă a fost predată de cea mai frumoasă bunică, lelea Paraschiva de 87 de ani din Bistrița-Bârgăului, care știe foarte bine tainele pâinii. Au fost trup și suflet acolo fetele Adriana Feiurdean, Alexandra Pasăre și Nicoleta Bălan și băieții responsabili cu focul, Sebastian și Ionuț.
„Eu cununa oi zvârli/Peste casa vecinii!”. Spre seară fetele care au împletit cununi de sânzâiene le-au aruncat pe casă, tradiția sune că fetele nemăritate trebuie să arunce cununile pe casă și dacă cununa rămâne pe acoperișul casei atunci fata respectivă se va mărita în aul următor. După cum vedeți se arată câteva nunți pentru anul ce vine. În alte zone din Transilvania se împletesc cununi de sânzâiene pentru fiecare membru al familie, fiind numite fiecare în momentul aruncării pe casă, dacă a doua zi cununile erau pe casă prevesteau belșug și sănătate, dacă vreuna era căzută atunci prevesteau moarte pentru cel a cărui cunună a căzut.
Din programul evenimentului au făcut parte foarte multe și diversificate activități și momente, atât pentru copii dar și pentru părinți și bunici, curtea muzeului a fost animată de public și trebuie să remarcăm că dacă în trecut muzeul era foarte puțin valorificat, acum se organizează mult mai multe evenimente acolo. Vedeți galeria foto de mai jos.
Pentru cei care nu au participat vă prezentăm aici toate activitățile în speranța că anul viitor nu veți rata evenimentul de SânzâIEne la MuzeEU:
Ateliere pentru comunitate: „Lasă o urmă!”- Artă stradală în interiorul muzeului – Coordonator Radu Hangan şi Paul Târziu şi elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba”; „Coroniţă înrotată” – atelier de împletit sânziene şi atelier de pictură – coordonator Diana Morar, Palatul Copiilor Bistriţa; „Dospim, coacem – bunicii şi nepoţii sunt împreună” – atelier de pâine tradiţională – coordonator Ioana Hangan Pudilic, invitaţi seniorii de la Centru rezidenţial pentru vârstnici Sf. Ioachim şi Ana, Cuşma.
Momente artistice: „Dansul Ielelor” – prezentarea a 30 de costume tradiţionale din Bistriţa-Năsăud – coordonator Virginia Linul; Zaza Dance – coordonator Sonia Horga şi Jana Tintelecan; Yolo – Cheers – coordonator Roxana Lăpuşte; Flashmob – organizat de Reborn – coordonator Dora Incert; Fanfara Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa; „In ie de Sânzâiene”; concert realizat de Centrul Judeţean pentru Cultură prin Serviciul de pregătire şi perfecţionare artistică Şcoala de Arte şi Meserii Bistriţa, solişti: Roberta Rebrişorean, Cristian Moldovan, Encean Violeta, Oana Ilie, Vasiliu Ioana, Ancuţa Galben, Şcoala Generală Nr. 1: Mihuţ Ruxandra, Şcoala Generală Mărişelu: Raţiu Andreea Mari – coordonator Cristina Bălan; concert Centrul Judeţean pentru Cultură prin Serviciul de pregătire şi perfecţionare artistică Şcoala de Arte şi Meserii Bistriţa, solişti: Daniela Bucunea, Timea Tintelecan, Traiana Ogâgău, Daniela Nedelea, Dana Gherghel – coordonator Anamaria Marti;
Expoziţii etnografie şi artă: „Măiestrie” – expoziţie Cornelia Bodescu; „Sânziene pe Deal” – expoziţie de pictură Shevalet – coordonator Georgiana Cotuţiu; „Cămeşa sunt eu. Etnografie şi artă” – dialog între generaţii – coordonator Vasile Duda, invitaţi Loredana Chiş şi copii de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” şi Ştefania Borodi împreună cu copiii de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”; „Cine poartă coroniţă?” – colţ amenajat pentru realizarea de fotografii; Photobooth organizat de BlACK & White.
Evenimente: „Eu cununa oi zvârli/Peste casa vecinii” – moment din ritualul tradiţional de sânziene: aruncatul coroniţei împletite pe casele tradiţionale din curtea muzeului;
Oameni faini, obiecte faine – târg fain cu vânzare:
„Degust cu bucurIE” – Crama Jelna – coordonator Vlad Cobu; „Lady D. drawrs” – Diana Apolţan; „HayArt” – Voichiţa; „Atelier Hobăl” – Andrei Hogiu; „Buhuhoo”- Cătălin Buhuţan; „Boarders Cafe” – bere artizanală „Musai”, suc, apă.
Tudor cu Focul – moment Tudor Danciu.
Aici găsiți o galerie foto cu momentele surprinse de Gered Zsolt, fotograf bistrițean, cunoscut pe facebook cu numele Foto Marco Gered Zsolt. Mulțumesc Zsolt pentru fotografii.