Pe data de 9 decembrie a.c., ofițerii anticorupție de la DGA au descins la Primăria Teaca. La câteva luni după articolul „Averea Ascunsă – despre un primar care a devenit foarte bogat în cele patru mandate de până acum. Cine sunt cu adevărat baronii locali?” zilele liniștite în care primarul Muntean Iustian Damian conducea comuna Teaca exact ca pe propria moșie se pare că au început să se termine.
Astfel, după dezvăluirile saptamana.online din 30 iunie, ofițerii anticorupție au descins la Primăria Teaca în decembrie pentru verificarea aspectelor prezentate. Pe cale de consecință, chiar de Ziua Internațională Anticorupție (9 decembrie), Primăria Teaca a fost luată la puricat și s-au ridicat documente, respectiv au fost aduse la Bistrița pentru audieri mai multe persoane.
Din informațiile obținute de saptamana.online în exclusivitate, cu ocazia descinderii, ofițerii anticorupție i-au adus la cunoștință primarului Muntean Iustian Damian că are calitatea de inculpat într-un dosar de cercetare și urmărire penală.
Când ajung autoritățile judiciare să te pună sub urmărire penală nu e tocmai bine, tocmai de aceea se păstrează tăcerea și nimeni nu vorbește nimic.
Interesant este faptul că la Teaca foarte puțină lume a aflat despre acțiunea ofițerilor anticorupție, tocmai în stilul deja consacrat al familiei Muntean de a ascunde și mușamaliza lucrurile. Ofițerii anticorupție de la Bistrița trebuie lăudați pentru această acțiune întrucât de ani de zile nicio instituție de aplicare a legii nu a pus capăt abuzurilor care au loc acolo. De asemenea, autoritățile de anchetă trebuie să aibă în vedere că primarul Muntean Iustian Damian a ajuns după atâtea mandate să îi țină sub control pe toți funcționarii din Primărie și că aproape fiecare dintre ei au interese și încrengături, sau tot felul de schelete prin dulap (mai un CF, mai o subvenție, o „îndămână” ceva), lucruri cu care îi are la mână.
Pentru că la Teaca lucrurile nu s-au terminat și afacerile primarului prosperă în continuare, urmează să facem și alte noi dezvăluiri, vom face lumină în ce privește lucrările supraevaluate și plătite de Primărie, dar și alte nefăcute ținute sub preș!
Săptămâna.online a inițiat o rubrică intitulată Primarul gospodar unde vrem să prezentăm primarii așa cum sunt în realitate și nu cum vor ei să fie prezentați de presă! Dacă aveți informații despre ilegalitățile făcute de primari vă rugăm să ne contactați!