Prefectul Mica Oprea s-a înduplecat și a lăsat liber locul de la Prefectură, cu 1 februarie. Mișcarea e una calculată, tocmai ca să aibă timp PSD și Radu Moldovan să găsească și să convingă un viitor prefect, care va avea probabil cel mai scurt mandat din istoria instituției, pentru că în luna mai ar urma o rocadă cu PNL.
Funcția de prefect nu e una ușoară, deși unii prefecți au lăsat să se înțeleagă asta numai prin faptul că nu au făcut mai nimic cât au fost pe acolo. Dacă e să își îndeplinească toate atribuțiile cum sunt prevăzute de lege, un prefect are o misiune grea. În principiu, toată societatea are așteptări mari de la Instituția Prefectului, însă în realitate prefectul și echipa lui au prea puține pârghii administrative și se transformă într-un fel de releu de transmisie care preia problemele și le transmite celor în drept să le rezolve. Prefectura nu are de dat bani, cum greșit cred unii, cu excepția unor fonduri care se distribuie la calamități. Un domeniu unde are un rol foarte important este cel al fondului funciar, pe care din păcate madam Oprea l-a lăsat fără funcționari în scurtul său periplu ca prefect.
Rămâne să vedem dacă și Ovidiu Frenț își dă demisia din Prefectură așa cum a promis într-o emisiune la bistriteanul.ro, în care a cerut încă odată public demisia de onoare a Micăi Oprea.
De ce este importantă funcția de prefect, atunci?
Prefectura întreține și dezvoltă toate relațiile administrative cu serviciile deconcentrate ale Guvernului în teritoriu, cu primăriile și cu cetățenii și are rolul de a-i pune la masa dialogului pe toți acești actori, care unii vin de la un partid sau altul, alții sunt din instituții militarizate și fiecare provin de la diferite ministere, fiecare cu probleme lor, cu strategiile și planuri lor, dar mai ales cu proceduri de lucru diferite. Ca prefect trebuie să ai bune calități de manager pentru a relaționa eficient cu toți acești actori, dar și să le câștigi respectul, pentru că deși se spune că Prefectura este reprezentanta Guvernului în teritoriu, prefectul nu e vreun șef de guvern local.
Cine sunt candidații pentru funcția de Prefect?
O întrebare grea, lista de candidați nu e una foarte generoasă pentru că, dacă avea de făcut o alegere mai bună decât Mica Oprea, cred că Radu Moldovan ar fi numit din primul moment pe altcineva. Dar pentru că nu a avut prea multe variante, a ales o persoană care l-a ajutat în primul său mandat la CJBN, dar și care avea prestigiul unui tehnocrat. Uite că, nu a fost cea mai bună alegere, pentru că nu știi cum reacționează un om până nu îl pui pe funcție. Mica Oprea și-a dat în petec și acum trebuie dres busuiocul.
Deci pe cine pune PSD prefect? Nu știu. Dar pot să-mi dau cu presupusul.
O candidată a fost și mai este Mihaela Ivan, care a lucrat la Prefectură inițial, apoi s-a mutat la Consiliul Județean și de acolo a plecat subit chiar după numirea ca prefect a doamnei Mica Oprea. Mihaela Ivan s-a întors în mediul de afaceri din domeniul publicității și a deschis agenția Wolf Art. Ivan este exact opusul fostei prefecte, adică e expert în comunicare publică, relaționează bine cu oamenii, se știe promova atât pe ea cât și pe alții. Nu știm cât de dispusă este Mihaela Ivan să revină în administrație, dar e o variantă plauzibilă.
Mihaela Ivan este absolventă de Științe Politice, la UBB Cluj-Napoca și a făcut masterul la București, în Științe Politice și Comunicare. În 2017, a absolvit, la Institutul Diplomatic Român, cursul Protocol și etichetă diplomatică și Politică externă rusă.
A lucrat în Guvern, dar și pe consultanță externă în mai multe state, precum Mexic, Ucraina, Republica Moldova. A publicat studii de cercetare în branding de țară și sănătate publică.
Mihaela a fost șef de cancelarie a Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, apoi consilierul președintelui CJ – Emil Radu Moldovan și purtător de cuvânt.
Un alt candidat poate să fie Ceclan Ovidiu Ciprian, actualmente director executiv în cadrul Consiliului Județean, Ceclan a ocupat în trecut funcția de subprefect, numit de PSD, făcând echipă cu Ovidiu Frenț. Ceclan-Oprea Ciprian este jurist la bază și ocupă în prezent funcția de director executiv la Direcția investiții, drumuri județene din CJBN. Numirea lui pentru un mandat atât de scurt se poate face pentru că ar putea ulterior să se întoarcă la Consiliul Județean fără probleme.
Nu este exclusă nici varianta în care unul dintre subprefecți să conducă Prefectura până în luna mai 2023 când se face rocada, deși nu cred că PSD renunță așa de ușor la un post important. Adică ar trebui să primească ceva la schimb și PNL nu prea are ce să ofere.