Un bârgăuan implicat într-un accident s-a dus acasă și s-a pus pe băut

Data:

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud avertizează conducătorii auto că dacă sunt implicați în accidente rutiere soldate cu uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane au OBLIGAȚIA de a nu consuma băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive până la recoltarea de probe biologice!

Încălcarea acestei obligații este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă!

Astfel, conform Articolului 336^1(1) din Codul Penal:

Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

La data de 21 iulie, polițiștii au fost sesizați de producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe Drumul Național 17, în localitatea Josenii Bârgăului.

Din primele date, un autoturism care se deplasa pe direcția Vatra Dornei-Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus, pe aceeași direcție, de un bărbat, de 55 de ani, din Bistrița. Din impact, autoturismul condus de bărbatul din Bistrița a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani din județul Brăila.

Conducătorii auto de 25, respectiv 55 de ani s-au prezentat la sediul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, unde au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, ulterior producerii accidentului, o pasageră din autoturismul condus de bărbatul din  Bistrița a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

Cel de-al treilea conducător auto implicat a fost depistat la domiciliu de polițiști, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și consumul de alcool sau de alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...