Expoziție fotografică la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

Data:

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud organizează o nouă expoziție ce va fi vernisată de ziua lui Liviu Rebreanu, pe 27 noiembrie, de această dată cu o temă special destinată țăranului român. În cadrul expoziției va fi prezentat și un document deosebit găsit recent între zidurile școlii din Lușca.

Pe pagina de Facebook Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud se anunță că:

„Liviu Rebreanu spunea „Țăranul e începutul și sfârșitul. Numai pentru că am fost un neam pașnic de țărani am putut să ne păstrăm ființa și pământul”.

Avem tradiții, avem obiceiuri, avem portul nostru, element identitar, și este de datoria noastră, acum de Ziua Națională, de a ne apropria strămoșii, de a descifra și de a păstra valorile de cultură, armonie și inteligență a moșilor noștri, exemplificate, acum, prin fotografia de Arhivă.

Expoziția a fost realizată ca un parteneriat încheiat cu Monastere Godoncourt și a fost vernisată, în Franța, de Ziua Limbii Române

În cadrul expoziției va fi expus, ca piesă singulară, și ultimul document primit de instituția noastră referitor la edificarea Școlii din Lușca.

Studentele Iliuţa Daniela Nichita, Ariadna Berestean și Andreea Miruna Simerea vin și vor expune minunate icoane pictate pe lemn.

Mulțumim domnului Florian Cosoiu că este alături de noi cu obiecte care îmbogățesc și însuflețesc expoziția.

Fotografiile fac parte din colecțiile Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud și din cele ale Serviciului Arhivelor Naționale Istorice Centrale.

Vă așteptăm cu bucurie, luni, de Ziua lui Rebreanu, la Arhive!”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult