Trei conducători auto depistați și opriți la timp de polițiștii Serviciului Rutier: două dosare penale au fost întocmite pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Un șofer conducea prin Năsăud cu o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat
În seara de 13 decembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat, în flagrant delict, un conducător auto din Năsăud, aflat sub influența alcoolului. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism prin Năsăud.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat și ulterior condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
Totodată, în cadrul verificărilor, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică a autoturismului pe care-l conducea, precum și permisul de conducere erau expirate, fiind sancționat contravențional.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de Poliția orașului Năsăud în cadrul unui dosar întocmit pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Un alt caz cu un șofer drogat depistat la Bistrița-Bărgăului
La data de 13 decembrie a.c., în cadrul activităților preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 172D, prin localitatea Bistrița-Bârgăului.
La volan a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din Monariu, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bărbat prins băut la volan prin Mijlocenii Bârgăului
La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în flagrant delict, un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Mureșenii Bârgăului și a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.