Celebră deja în toată țara, Pârtia Cocoș de pe dealul cu același nume din Bistrița a fost deschisă doar două zile, de fapt o zi și jumătate, în acest sezon. Vremea nu ține cu administrația așa că încâlzirea globală a stricat pârtia abia pregătită de un sezon de iarnă. Vedeți din galeria foto de mai jos cum arată pârtia după două zile de ploaie continuă.

Prima zăpadă mai consistentă a venit anul acesta abia în săptămâna trecută, iar temperaturile negative au permis și producerea de zăpadă cu tunurile, însă după acest scurt episod de iarnă au crescut iar temperaturile și de 24 de ore plouă la Bistrița.
Astfel, Primăria municipiului Bistrița a anunțat deschidea Pârtiei „Cocoş” – pârtia mică (circa 300 m), deservită de teleschi, din Complexul Sportiv Unirea, pe data de 16.01.2024, de la ora 12.00. Pârtia a făcut pentru o zi și jumătate deliciul copiilor în general. Ulterior pe data de 18 ianuarie a apărut și o defecțiune tehnică, provocată de o cădere de tensiune, astfel că instalația de urcare cu teleschiul nu a mai funcționat.

Astăzi nu mai este nevoie pentru că aproape toată zăpada este topită.
Din nefericire investiția în pârtia de schi a fost o idee megalomană a primarului Ovidiu Crețu (PSD), o pârtie de schi la o altitudine de 600 de metri, care în condițiile înregistrării efectelor climatice ale încălzirii globale au condus la îngroparea a 5,5 milioane de euro luați pe credit pentru acest proiect născut mort din fașe. Actuala administrație condusă de primarul Ioan Turc (PNL) admite că investiția a fost o greșeală și nu mai vrea să investească în achiziția de tunuri de zăpadă, care conform unora ar putea salva acest proiect de la eșec. Primarul Ioan Turc intenționează să valorifice infrastructura pentru o sanie de vară, urmând să facă investiții în acest sens.


