Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Mă rugam singur în CeaMaiFrumoasă, venisem din oraș și brusc am simțit că trebuie să năvălesc să mă rog, miroasea vag a tămâie și-a crini ofiliți de căldură și deodată a intrat cineva, citeam cu voce din psalmi și o fracțiune de secundă am căzut din rugăciune drept pe piatra unui gând, ai tălpile murdare, mi-a șoptit necuratul suprem, mă descălțasem de sandale, fac asta uneori în altar, pe ascuns, slujesc desculț Desculțului, ai tălpile murdare mi-a șoptit mizerabilul, doar marginea palidă a gândului ăstuia,
a fost cea mai mare ispită din viața mea, să nu ridic ochii din Psaltire, curgeau cuvintele rar și șoptit, a intrat cineva și nu știu cine, mi-a privit foarte probabil tălpile goale și murdare, apoi am simțit cum se pune în genunchi lângă mine și totuși n-am ridicat ochii, auzeam cum îmi însoțește rugăciunile și pe urmă, când am ajuns la al doilea șir de 40 de Kirie eleison s-a ridicat și-a plecat,
fără miros, fără umbre, fără un oftat și fără să fiu sigur că a fost om,
poate unul din cei pe care îi iubesc deși-au plecat, deși-au murit,
pe care îi aștept singur și cu tălpile murdare în CeaMaiFrumoasă,
să vină și să îngenuncheze lângă mine încă o dată, să ne mai rugăm o dată și pe urmă să se sfârșească doar ca să-nceapă,
vreunul din cei după care mă sfâșie dorul
sau poate n-a fost om, poate a fost Tata sau poate sufletul meu cu tălpi murdare, sau poate a fost chiar Desculțul Înviat, că din trei lanțuri doar două au mai rămas, doar două mă mai țin legat de coaja vieții ăsteia.
#întrozisevatermina
#cerșetoruldealbastru
#frățiapsaltiriicatisma12
