Proiect de lege: Gratuitate la emiterea adeverinţelor pentru recalcularea pensiilor

Data:

Mai mulţi parlamentari liberali au depus un proiect de lege care prevede ca persoanele ieșite din activitate cu pensii de până la 3.000 lei să beneficieze de gratuitate la emiterea adeverinţelor pentru recalcularea pensiilor, relatează Agerpres.

Propunerea legislativă, iniţiată de 19 parlamentari PNL, completează Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii și este înregistrată în procedură de urgență la Senat, primul for sesizat, camera decizională fiind Camera Deputaților.

Proiectul prevede că „pensionarii ale căror pensii au cuantumul de până la 3.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată integral de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”. „Pensionarii ale căror pensii au cuantumul cuprins între 3.001 lei şi 6.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice. Contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată în procent de 50% de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”, mai prevede proiectul de lege.

Majoritatea pensionarilor se plâng că firmele care deţin arhivele practică tarife ridicate nejustificat pentru emiterea adeverinţelor, uneori costul acestora ridicându-se pentru câţiva ani la mii de lei.

Sursa foto Pixabay

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Green Report EXCLUSIV | Ministerul Energiei, despre proiectul energetic Răstolița

În exclusivitate, Green Report întreabă – Ministerul Energiei răspunde:...

PRESSHUB: De unde a adunat Nicușor Dan 4,2 milioane de voturi în plus

Candidatul independent Nicușor Dan ar fi câștigat alegerile din...

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud încheie sezonul cu o victorie clară și o medalie de bronz

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pus punct sezonului 2024-2025 din...