Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare la nivelul județului Bistrița-Năsăud, fapt pentru care trimite 3 reprezentanți în Parlamentul României, respectiv 2 deputați și 1 senator.
Într-o postare pe pagina de socializare, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan a anunțat numele candidaților care vor primi mandat pentru noul Parlament, rezultat în urma alegerilor din 1 decembrie. Este vorba despre deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan, primii pe lista PSD, care vor continua în Camera Deputaților cu un nou mandat de patru ani.
Surpriza PSD este că senator se pare că va fi Cristian Nicula, fost inspector școlar general, în prezent viceprimar al orașului Beclean. Culmea, Cristian Nicula este al treilea pe lista PSD pentru Senat. Acesta a câștigat postul de senator ca urmare a faptului că primarul Becleanului Nicolae Moldovan și consilierul județean Camelia Tabără, au renunțat în favoarea acestuia.
Daniel Suciu: ”Cu modestie, cu bucurie, cu responsabilitate, mă înclin și mulțumesc tuturor celor ce ne-au fost alături în aceste alegeri. Fiecărui primar, consilier, coleg, echipei minunate de la municipiu, fiecărui bistrițean ce a fost la vot, indiferent de opțiune, le transmit tot respectul și dedicarea pentru județul nostru în următorii ani. Dumnezeu să fie alături de Bistrița-Năsăud și oamenii săi!”
Bogdan Ivan: ”Vă mulțumesc, oameni buni. Nu vă voi dezamăgi. Este promisiunea mea pentru toți cei care m-au votat și un imbold ca să dovedesc celorlalți că merit încrederea lor! Pentru mine, e cea mai mare cinste să reprezint în continuare oamenii județului Bistrița-Năsăud în Parlamentul României! Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine: oamenilor, susținătorilor, colegilor, primarilor și președintelui CJ, Radu Moldovan. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun tuturor și să binecuvânteze județul Bistrița-Năsăud și România!”
Urmăriți Saptamana.online și în Google News