Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Niciodată n-am sfințit apa mai strașnic ca atunci, la marginea Saharei, ne îmbrățișasem lung când ne-am dat seama că suntem creștini, eram fii risipitori și ne întorsesem împreună dintr-o mare și eșuată călătorie, îl mărturisisem pe Hrisos Înviatul privindu-ne în ochi și deodată dinspre nisipuri am simțit amândoi Duhul Sfânt, ca o boare de vânt, ștergând mulțime de dogme, rămăsese doar o mare dragoste și-un singur Desculț care ne dansa în piepturi, o apă vie ieșea din noi și ne-am îmbrățișat cu toate diferențele dintre noi devenite zdrențe la picioare, repetam amândoi beți de fericire
Hristos, Hristos, Hristos,
primul cuvânt care ne unise și ne deschisese sufletele, a deschis apoi gura și a strigat în arabă că sunt creștin și s-a făcut roată în jurul meu de frați,
Hristos, Hristos, Hristos,
repetam toți beți asta și el îmi spune că-l cheamă Mikshail și eu îi spun că pe mine mă cheamă Crin și sunt preot, îi cresc ochii mari deodată și se repede la mine, ești preot, dacă ești preotul lui Hristos fă-mi apă sfântă, te rog, părinte, mă fâstâcesc o clipă și zic că n-am veșminte, că n-am mai sfințit apă încălțat în sandale în deșerturi și că nu pot face asta dacă n-am veșminte și el, privindu-mă uluit, păi spuneai că ești preotul Lui și noi știm că preoții au toată puterea în cer și pe pământ,
Și-atunci arunc totul, și cutume și spaima de ceea ce nu s-a întâmplat încă și-mi desfac năframa plină de nisip de la gât, citesc de pe internet rugăciunile de sfințire a veșmintelor preoțești și-mi fac din năframă epitrahil de deșert și dor după Înviat și apoi sfințesc apa cum niciodată n-am mai sfințit-o, înconjurat de rugăciuni cu cuvinte neînțelese și apoi spun tuturor că Hristos a înviat, ei înțeleg doar Hristos și îmbracă asta cu de toate, cu înviere, cu liturghie și cu bobotează, că toate sunt cuprinse și din belșug celui care crede Învierea,
Ea e perplexă și-mi șoptește în căușul umărului numai tu puteai păți una ca asta, doar ție ți se putea da asta, apoi ne închinăm toți și îngenunchem, noi doi înconjurați de un singur cuvânt înțeles, Hristos, îmbrăcat în alte straturi de cuvinte fierbinți din deșertul ăla și citim Psaltirea în limba română, un psalm eu și un psalm Ea și apoi, când se termină rugăciunea se reped toți să bea apa sfințită cu nesaț, înghesuindu-se, râzând fericiți și cerând parcimonie, să ajungă la toată lumea, o beau cu extaz și cu ochii pe jumătate închiși, copleșiți de o mistică cum n-am mai văzut, ca niște derviși care s-au îmbătat de Dumnezeu ca de-un duh vorbitor în limbi sfinte și uitate,
niciodată n-am sfințit apa ca acolo, la marginea deșertului, unde Domnul m-a desculțat de ultimele coji de mândrie și mi-a arătat că nimic nu e deasupra dragostei Lui.
