Ce cool a fost pe pământ

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Voi trece cândva, în felul ăla firesc în care se închină lumina spre seară și se face cuib de întuneric în care dospește blând o dimineață somnoroasă (cu ochi de soare proaspăt).

În CeaMaiFrumoasăBisericăDinLume se va întâmpla o minune zăpăcitoare, liturghia se va muta din vocea mea șoptită în vocea unui preot tânăr și va curge mai departe spre mările veșniciei, așa, ca și cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat.

Un timp, lucrurile pe care le-au atins palmele mele vor exista, se vor strecura printre extincții istorice. Apoi vor putrezi, vor rugini și se vor stinge, ducându-se și ele într-un rai al frumuseții, că mi-e greu să-mi imaginez paradisul fără o secție a frumuseții creației, doldora de potire de smarald, arhivolte de marmură albă și neapărat, dar neapărat, o gravură cu Sărutul lui Klimt.

Cât despre mine, vor vorbi o vreme. Cei cu ochiul curat își vor aminti clipe cu lumină, cei cu ochiul chior vor evoca lungile umbre care mi-au însoțit pașii și prăbușirile deosebit de abjecte. Unii vor lăcrima, poate, un timp. Și apoi se vor duce și ei, cu amintirile, gândurile și judecățile lor. Toți, până la unul. Căci fiecare vede că înțelepții mor cum mor și cei neînțelepți și cum mor și nebunii, lăsând altora bogăția lor.

Pentru mine nu va mai conta. Voi fi acolo, cu Tata și cu toți ai mei, ăia spășiții, ăia de se strecurară în veșnicie pe portița neagră a morții. Și înainte de toate, cu Cel Desculț și Umil, Înviatul meu drag, povestindu-i precipitat și pe nerăsuflate

cât de mult am iubit și cât de mult am fost iubit.

Ce cool a fost pe pământ.

Că atâta trebuie să îi duceți înapoi, că pentru asta am venit. Să iubim și să fim iubiți.

Și Desculțul va râde cu coasta Lui însângerată, că Dumnezeu iubire este și dacă are vreun rost tot ce trăim, ăsta-i singurul care nu-i deșertăciune, că de aia învie Hristos, că n-am lăsat iubirea să să moară.