La Prundu Bârgăului, pe Dealul Poderei, Ioan Vrâncean cultivă afine într-o plantație pe care a ridicat-o după ce a lucrat în Germania și a văzut acolo cum se dezvoltă o astfel de cultură. Experiența din străinătate nu s-a transformat într-o casă mai mare sau într-o mașină scumpă, ci într-o investiție agricolă făcută acasă, într-un loc curat, înconjurat de iarbă, livezi și pădure.
În această perioadă, afinul este în floare, iar cultura se află într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Florile albe, mici, dispuse ca niște clopoței, anunță viitoarea recoltă. Din fiecare floare se va forma, în timp, o afină, iar întregul proces depinde de vreme, de polenizare, de îngrijire și de prezența constantă a cultivatorului în plantație.
Ioan Vrâncean spune că afinele nu sunt doar o cultură agricolă, ci un mod de viață. Plantația cere timp, atenție și muncă permanentă. „E o muncă frumoasă, dar care-ți ocupă tot timpul. Însă rezultatele te fac să dorești să o faci, să fii tot timpul între ele, să le urmărești, mai ales acuma în perioada asta când sunt în floare”, spune cultivatorul din Prundu Bârgăului.
Vedeți integral interviul realizat cu acesta:
Puteți contacta producătorul pe Facebook la Blueberry Vranceana, sau pentru comenzi la numărul de telefon 0 740 270 288.
Fiecare afină se culege manual
Spre deosebire de afinele de pădure, care sunt adesea culese cu pieptenele, afinele cultivate se recoltează manual, bob cu bob. Fructele nu se coc toate în același timp, astfel că recoltarea se face în mai multe etape, în trei, patru sau chiar cinci treceri prin plantație.
„Ele nu se coc toate odată, se coc pe rând și se culege fiecare manual. Se trage creanga și se ia exact ce e copt, restul rămânând”, explică Ioan Vrâncean.
Această metodă înseamnă mai multă muncă, dar și fructe mai curate, mai întregi și mai potrivite pentru consum proaspăt, prăjituri, dulceață, sirop sau afinată. Cultivatorul spune că mulți oameni au crezut inițial că afinele cultivate nu sunt bune pentru afinată, deoarece sunt mai tari și lasă sucul mai greu decât cele de pădure. În realitate, spune el, diferența ține doar de timp și de modul în care fructul se sparge.
„Se albestresc și din ele. Durează puțin mai mult decât cele de pădure pentru că astea sunt puțin mai tari”, spune Ioan Vrâncean.
Investiție nouă în plasă antigrindină după pierderile de anul trecut
Una dintre cele mai mari probleme pentru micii cultivatori rămâne vremea extremă. Anul trecut, grindina a lovit plantația în două zile consecutive, exact când fructul era deja format. Pagubele au fost semnificative: între 30 și 40% din producție pierdută, dar și plante afectate.
„A lovit foarte rău plantele. Plus că a dat jos undeva un 30-40% din producție”, spune Ioan Vrâncean.
Pentru a reduce riscul unor pierderi similare, cultivatorul a investit anul acesta într-o plasă antigrindină pentru întreaga plantație. Costurile au fost diminuate cu ajutorul unor prieteni și cunoștințe din străinătate. Plasa a fost adusă din Spania, la aproximativ jumătate din prețul pe care l-ar fi plătit în România, iar stâlpii au fost cumpărați din Italia, dintr-o fostă plantație de mere.
Potrivit lui Ioan Vrâncean, dacă ar fi cumpărat plasa din România, costul s-ar fi ridicat la aproximativ 6.000 de euro pentru hectarul pe care îl are în cultură. Prin sprijinul primit, investiția a devenit mai suportabilă.
„Am un prieten în Spania căruia țin să-i mulțumesc, care mi-a trimis plasa la un preț mai avantajos. Dacă cumpăram din România, doar pe plasă trebuia să dau undeva în jur de 6.000 de euro la un hectar cât am eu aici”, spune cultivatorul.
Agricultură curată, dar nu fără riscuri
Ioan Vrâncean spune că încearcă să intervină cât mai puțin asupra plantelor și să folosească tratamente cât mai reduse. Totuși, după episoade precum grindina, anumite intervenții devin necesare pentru cicatrizarea rănilor și protejarea tufelor de boli.
„Încercăm să stropim cât mai puțin pentru ca ele să fie cât mai naturale, dar fără să stropim chiar deloc nu se poate”, explică agricultorul.
Tratamentele sunt folosite în special atunci când plantele sunt afectate mecanic, pentru a evita apariția mucegaiurilor sau a altor boli. Vrâncean spune că preferă soluții mai blânde, pe bază de cupru, astfel încât fructele să nu fie afectate.
Plantația se află într-o zonă ferită de surse evidente de poluare, pe un deal din Prundu Bârgăului, aproape de pădure, într-un spațiu unde prezența albinelor și bondarilor este esențială în perioada de înflorire.
O afacere de familie, nu o cale rapidă spre îmbogățire
Pentru Ioan Vrâncean, cultura de afine nu este o afacere din care să te îmbogățești rapid. Este o investiție pe termen lung, care cere răbdare, muncă și prezență zilnică. Recoltarea, întreținerea, protejarea plantelor și vânzarea fructelor se fac în mare parte în familie, cu ajutorul câtorva prieteni.
Forța de muncă este una dintre marile probleme ale micilor cultivatori. Recoltarea are loc vara, când temperaturile sunt ridicate, iar mulți oameni evită munca în câmp în perioadele caniculare.
„Cu oamenii e un pic mai greu, având în vedere că ele se coc în perioada de vară, când e foarte cald. Dar cu familia și un prieten, doi, ne descurcăm”, spune Ioan Vrâncean.
Cultivatorul privește plantația ca pe o investiție care poate rămâne în familie. Din informațiile pe care le-a studiat, o cultură de afine bine îngrijită poate rezista chiar și 100-150 de ani. Rămâne, însă, întrebarea dacă următoarea generație va avea aceeași pasiune pentru această muncă.
Afine locale, livrate și la Bistrița
Ioan Vrâncean vinde afinele direct către clienți, inclusiv cu livrare la Bistrița. În funcție de comenzi, livrările se pot face la domiciliu sau în puncte de întâlnire stabilite de comun acord, mai ales atunci când sunt mai mulți cumpărători.
Diferența față de marile magazine este semnificativă. Cultivatorul spune că anul trecut a vândut kilogramul de afine cu 25 de lei, în timp ce în magazinele mari prețul poate ajunge, în unele cazuri, la valori mult mai mari dacă este calculat la kilogram.
„25 de lei 100 de grame înseamnă 250 de lei kilogramul. Eu anul trecut am vândut kilogramul la 25 de lei. Deci ce pot să spun mai mult?”, afirmă Ioan Vrâncean.
Dincolo de preț, acesta spune că diferența este și de gust, prospețime și încredere. Cumpărătorul știe de unde provin fructele și poate vedea locul în care sunt cultivate.
„Sunt țăran. Asta e munca mea”
Întrebat dacă ar lua-o de la capăt cu aceeași investiție, Ioan Vrâncean spune că, strict financiar, poate nu ar mai face-o. Dar dacă privește dincolo de bani, răspunsul este categoric afirmativ.
„Dacă ne referim exact la investiție, poate nu aș mai face-o. Dar dacă ne gândim că nu contează doar banii și nu contează doar investiția pe care o faci, ci contează rezultatele care vin după, da, aș face-o nu o dată, de zece ori”, spune cultivatorul.
Pentru el, agricultura nu este doar o sursă de venit, ci o identitate. Provine dintr-o familie de țărani și își asumă această apartenență fără rezerve.
„Așa m-am născut. Eu m-am născut aici, provin dintr-o familie de țărani. Sunt țăran pentru că altceva nu pot să fiu. Știu să și scriu, știu să și vorbesc când e nevoie, dar munca mea e asta. Asta o fac cu cea mai mare plăcere”, spune Ioan Vrâncean.
Povestea plantației de afine de la Prundu Bârgăului este, în fond, povestea unui om care a ales să investească acasă, într-o cultură de durată, dependentă de muncă, vreme și răbdare.
Într-o perioadă în care agricultura mică se confruntă cu lipsă de forță de muncă, costuri ridicate și fenomene meteo tot mai imprevizibile, plantația de pe Dealul Poderei arată că producția locală rămâne posibilă acolo unde există pasiune, sprijin și încăpățânarea de a rămâne legat de pământ.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
