Regimul detectoarelor de metale este unul special, comercializarea fără autorizație este infracțiune

Data:

Cine are dreptul sa dețină și să utilizeze detectoare de metale?

Persoanele fizice și juridice care dețin sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obțină, în prealabil, autorizația Inspectoratului de Poliție Județean, în a căror rază teritorială își au domiciliul/sediul, și să se înregistreze.

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dispus ridicarea în vederea continuării cercetărilor, a două detectoare de metale și a unei bobine detector. Polițiștii au identificat, pe un grup de socializare, postat un anunț, prin care un tânăr de 28 de ani, din Bistrița ar fi oferit spre vânzare, fără autorizație, detectoare de metale.

În urma celor constatate a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizația prevăzută, conform prevederilor Ordonanței 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....