Războiul din Ucraina: Parlamentul European cere un tribunal special pentru pedepsirea crimelor rusești

Data:

Comunicat de presă al Parlamentului European

  • Un tribunal internațional special trebuie să se ocupe de infracțiunile de agresiune împotriva Ucrainei
  • Un nou tribunal ar acoperi lacunele din justiția penală internațională
  • O acțiune în justiție internațională ar trimite un semnal clar Rusiei și lumii

Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații solicită tragerea la răspundere a conducerii politice și militare ruse pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Parlamentul declară că atrocitățile comise de forțele ruse în Bucha, Irpin și multe alte orașe ucrainene dezvăluie brutalitatea războiului și subliniază importanța unei acțiuni internaționale coordonate pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției în conformitate cu dreptul internațional. Eurodeputații cer UE să insiste pentru crearea unui tribunal internațional special, în strânsă cooperare cu Ucraina și cu comunitatea internațională, care să urmărească penal conducerea politică și militară a Rusiei și aliații acesteia.

Înființarea unui tribunal ar acoperi lacunele mari din actuala structură instituțională a justiției penale internaționale și ar completa eforturile de investigare ale Curții Penale Internaționale, care în prezent nu poate investiga crima de agresiune din Ucraina.

Conducerea politică și militară din Rusia și Belarus trebuie trasă la răspundere

Menționând că modalitățile exacte și componența tribunalului special rămân de stabilit, eurodeputații subliniază că acesta trebuie să aibă competența de a-l investiga nu numai pe Vladimir Putin și conducerea politică și militară a Federației Ruse, ci și pe Aliaksandr Lukașenka și pe apropiații acestuia din Belarus.

Aceștia subliniază, de asemenea, că lucrările pregătitoare ale UE privind tribunalul special ar trebui să înceapă fără întârziere și să se concentreze pe stabilirea modalităților pentru tribunalul special în cooperare cu Ucraina. Autoritățile ucrainene și internaționale trebuie sprijinite în vederea obținerii dovezilor care urmează să fie utilizate în viitor.

Parlamentul crede cu tărie că înființarea unui tribunal special ar trimite un semnal foarte clar atât societății ruse, cât și comunității internaționale că președintele Putin și conducerea Rusiei în general pot fi condamnați pentru crima de agresiune din Ucraina. Eurodeputații subliniază că nu mai este posibil ca Federația Rusă sub conducerea lui Putin să revină la relațiile anterioare cu Occidentul.

Textul a fost adoptat cu 472 voturi pentru, 19 împotrivă și 33 abțineri.

sursa foto: AFP/Yasuyoshi CHIBA

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Green Report EXCLUSIV | Ministerul Energiei, despre proiectul energetic Răstolița

În exclusivitate, Green Report întreabă – Ministerul Energiei răspunde:...

PRESSHUB: De unde a adunat Nicușor Dan 4,2 milioane de voturi în plus

Candidatul independent Nicușor Dan ar fi câștigat alegerile din...

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud încheie sezonul cu o victorie clară și o medalie de bronz

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pus punct sezonului 2024-2025 din...