Articol preluat din presshub.ro
Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș cere liderilor coaliției un plan clar de negociere și o echipă coordonată pe subiectul Schengen.
Demersul fostului premier vine în contextul alegerilor din Austria Inferioară. Partidul Popular Austriac, partidul cancelarului Karl Nehammer, a pierdut majoritatea absolută în acest land (sub 40% din voturi), fiind nevoit să caute o alianță pentru prima dată în ultimele două decenii.
„După alegerile care au loc azi în landul Austria Inferioară, unul dintre motivele pentru care cancelarul Karl Nehammer a fost inflexibil total pe subiectul Schengen, mă aștept ca Guvernul României să aibă de mâine un plan ofensiv diplomatic clar pentru a repune subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen pe agenda UE. Doar că, din informațiile publice pe care le avem, acest plan ori nu există, ori există, dar este ținut atât de secret încât nici cei care ar trebui să îl pună în practică nu îl cunosc”, a transmis Cioloș.
Potrivit acestuia, așteptările de la Guvern pentru acest obiectiv național sunt: un plan de negocieri, o echipă de negocieri consolidată cu instituții, dar și persoane care au competențe pe aceste domenii, și o presiune politică constantă pe Austria și Olanda pentru a se așeza la masa negocierilor.
Europarlamentarul REPER consideră că din acest plan ar trebui să facă parte și Bulgaria, care, deși urmează să organizeze alegeri, are un guvern în funcție cu un premier care a dovedit că poate negocia eficient chiar dacă este învestit cu puteri limitate.
Dacian Cioloș a mai precizat că o sesizare din partea României împotriva Austriei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) poate pune presiune suplimentară, dar, în cazul în care se recurge la asta, trebuie să fie doar o parte a planului de negociere, nu elementul central.
„Decizia în consiliu rămâne una politică, iar analiza și o eventuală rezoluție bună pentru noi de la CJUE pe o astfel de sesizare ar putea dura chiar câțiva ani. Însă deocamdată nu văd o coordonare eficientă a miniștrilor români pe acest subiect și nu înțeleg ce face statul român pentru unul dintre cele mai importante obiective de țară din ultimii ani.
Sper doar că nu stăm și așteptăm să ne rezolve alții problema – sau să se rezolve de la sine, ca o consecință a unor discuții pe politica de azil și migrație, pentru că pierdem pe zi ce trece un moment bun și orice nou eșec va alimenta în societate neîncredere atât în politica românească, cât și în UE”, a declarat Dacian Cioloș.