Cine are salariu de 20.300 de lei în Primăria Bistrița?

Data:

În administrația publică locală au crescut salariile, deși Guvernul se plânge acum de faptul că nu are de unde reduce cheltuielile publice și anunță măsuri de austeritate. În septembrie 2022 a fost votată în parlament Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (majorările salariale au fost aprobate la finalul lui septembrie 2022, în Parlament, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri).

Legea a fost contestată de USR la Curtea Constituțională, care a decis în februarie 2023 că actul normativ este constituțional. Indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene au crescut cu până la 2.000 de lei,  după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că legea este constituțională. La 31 martie 2023 a fost publicată pe site-ul Primăriei Bistrița lista funcțiilor și salariilor de bază brute, pe care o vedeți aici.

La Bistrița, contrar așteptărilor, nu primarul are cel mai mare salariu.

Primarul Ioan Turc are un salariu de bază brut de 18.720 de lei, iar cei doi viceprimari, Sorin Hangan (PNL) și Călin Stan (USR), figurează cu 16.640 de lei. În ordinea din organigramă urmează secretarul municipiului, Floare Gaftone, cu 15.768 de lei, urmată de Monica Pop, arhitect șef, cu 15.149 de lei.

Cel mai mare salariu de bază brut din Primaria Bistrița este în dreptul administratorului public al orașului, Florin Găurean, cu nu mai puțin de 20.300 de lei (foto de mai jos). O explicație pentru acest cuantum poate să fie acordarea unor sporuri pentru desfășurarea de activități în cadrul proiectelor pe fonduri europene, vom reveni cu detalii.

Din datele publicate pe site-ul oficial acestea sunt salariile de bază brute din care se scad impozite, contribuții CASS etc.

Conform informațiilor publice consilierii primarului încasează salarii de bază brute situate între 9.165 de lei și 8.306 lei, în listă figurând patru consilieri.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...