PRESSHUB: Li s-a promis că merg la cules de banane în Polonia. Au ajuns într-o rețea de cerșit

Data:

Traficanții de persoane își caută victimele, în general, în medii sociale defavorizate, iar racolarea devine mai ușoară când există și un grad redus de informare. Așa se explică, de exemplu, cum o familie din Sibiu a reușit, cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite la cules de banane și portocale – nota bene! – în Polonia, să ducă și să oblige la cerșit, în această țară, mai multe victime din România.

Printre ele, și o copilă 7 ani, racolată împreună cu mama, bătută, amenințată și obligată să se târască pe coate pentru a înduioșa trecătorii, dar și o gravidă, care a fost exploatată atât înainte, cât și după ce a născut, când a fost obligată să producă bani pentru traficanți, cu bebelușul în brațe, pe străzile din Polonia.

Din fericire, este dintre acele puține cazuri care au ajuns în fața justiției. La începerea urmăririi penale împotriva traficanților, s-a reținut, din declarația mai multor victime, că începând cu anul 2006, profitând de naivitatea precum și de situația materială precară a mai multor persoane, H.D. senior, zis Denci, a racolat și apoi transportat în Polonia mai multe persoane, unde el și familia acestuia le-au exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei în folosul traficanților.

Citiți continuarea în presshub.ro

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....