Primăria Bistrița susține că un vânător a speriat ursul. Dumitru Cărhaț neagă

Data:

Apariția unui urs pe străzile municipiului Bistrița a adus orașul în prim plan la principalele canale de știri și în mai toate ziarele. Câinii latră ursul trece, spune un proverb românesc. Exact așa a traversat ursul cu pricina orașul Bistrița de la un cap la altul și a fost urmărit de aproape de echipa oficială care se presupune că trebuia să intervină. Foarte bine că nu au intervenit mai mult și că au excortat ursul spre pădure. Tocmai asta este și ideea să nu îi producem vreun rău unui animal care dintr-o greșeală a ajuns pe unde nu trebuia. Deci, lăsați urșii în treaba lor și protejați altfel comunitățile, adică instalați garduri electrice, asigurați hrana pentru animale în pădure, învățați oamenii care au case la margine pădurii să știe să conviețuiască cu animalele sălbatice.

Primăria Municpiului Bistrița a anunțat că: „urmare a discuțiilor pe marginea felului în care s-a intervenit în cazul ursului brun care a tranzitat Bistrița în seara zilei de 14.10.2023, considerăm că se impun câteva clarificări.

Cadrul legal statuează explicit care sunt instituțiile și structurile implicate în astfel de intervenții, precum și modalitatea în care trebuie acționat.

Chiar dacă Direcția de Infrastructură și Servicii a municipalității, care administrează adăpostul pentru câinii fără stăpân, nu are, de la finalul anului trecut, un contract cu un medic veterinar, în ciuda celor 3 proceduri organizate, aceste servicii sunt asigurate, pro bono, de medicul veterinar al Asociației Ein Herz Fur Streuner e.V., cu care municipalitatea are încheiat un parteneriat.

Pe de altă parte, Ocolul Silvic Municipal, structură a Primăriei municipiului Bistrița, are încheiat un contract de asigurare a serviciilor de permanență / intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun de pe raza intravilanului Municipiului Bistrița și a localităților componente, astfel încât sunt asigurate premisele unor intervenții profesioniste în astfel de cazuri.

Reconstituind firul evenimentelor din seara de sâmbătă, 14.10.2023, trebuie spus că, în urma sesizării unui cetățean din Sigmir, care semnala apariția unui urs în livada din spatele casei sale, echipa de intervenție s-a mobilizat în vederea gestionării acestei situații.

Din păcate, înainte de sosirea membrilor echipei, reprezentantul Asociației Cinegetice „Ursul Brun”, Dumitru Cărhaț, chemat nu se știe de cine, a tras, potrivit martorilor, 3-4 focuri de armă, fără a asigura perimetrul, încât ursul să fie forțat să se îndrepte spre pădure și astfel răul a fost făcut.

Reacțiile ursului au fost imprevizibile și, în loc să se retragă, a pornit spre Bistrița și astfel a început o urmărire care a necesitat alocarea unui număr impresionant de forțe.

În ciuda acestui fapt, echipa de intervenția a reușit să gestioneze situația, astfel încât ursul a fost scos din oraș și nimeni nu a avut de suferit.

Considerăm inoportună și riscantă intervenția altor persoane decât cele abilitate în astfel de situații și, chiar dacă de data aceasta nu s-au înregistrat victime, o astfel de imixtiune se poate încheia tragic.

Cel de-al doilea eveniment, din seara zile de luni, 16.10.2023, când a fost semnalată prezența unui urs în zona Valea Ghinzii, s-a derulat în cu totul altă manieră, în condițiile în care situația a fost gestionată eficient de echipa de intervenție, ca urmare a faptului că au intervenit doar persoanele abilitate.

Facem precizarea că la ambele evenimente a intervenit aceeași echipă formată din specialiști din cadrul Ocolului Silvic Municipal Bistrița, constatându-se, prin observare directă, că este vorba de 2 exemplare diferite de urs, atât prin talie, cât și prin colorit.

Facem un apel către toți cetățenii să nu intervină în astfel de situații și să se rezume la a anunța eventuala prezență a unui urs, la numărul de telefon pentru situații de urgență 112.

Aceasta este modalitatea normală și legală în care trebuie acționat, lăsând echipa de intervenție să decidă soluția optimă.

În perioada următoare, Ocolul Silvic Municipal va organiza o „goană de alungare” cu scopul de a îndepărta exemplarele de urs din pădurile limitrofe cartierului Ghinda și din Dealul Cocoș spre zona Cușma și Dealul Negru.”

Ce zice Dumitru Cărhaț, directorul Asociației Cinegetice „Ursul Brun”?

În mai multe comentarii pe pagina de Facebook a Primăriei Bistrița, Cărhaț Dumitru solicită corectarea anunțului: „Vă rog să rectificați comunicatul de presă, informațiile dumneavoastră sunt proaste, sâmbătă seara nu am fost prezent la acțiunea din zonă străzi Valea Sigmir. Nu am fost întrebat, dacă am fost sau nu prezent. Vă rog să nu mai mințiți cu nerușinare contribuabilii !”

Într-un alt comentariu se precizeaza: „Aseară în 16.10.2023 am fost sunat de operatorul de la Jandarmerie să-i ajut cu un număr de telefon al personalului silvic din cadrul Ocolului Municipal Bistrița. Dacă Jandarmeria avea contractul de intervenție pe ordonanță 81 , aveau și numerele de telefon a personalului care intervine în situațiile prevăzute.”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...