Peste 800 de amenzi în perioada minivacanței. Polițiștii au reținut 42 de permise și 50 de cetificate de înmatriculare

Data:

În perioada 29 noiembrie – 3 decembrie a.c., zilnic, în județul nostru în medie 125 de polițiști au acționat în primul rând preventiv, iar mai apoi coercitiv, pentru asigurarea desfășurării sărbătorilor și implicit a minivacanței, în siguranță. Pentru neregulile constate în perioada minivacanței, au fost aplicate aproape 800 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 214.000 de lei pentru abateri la regimul rutier și cu pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială. Totodată, ca măsură complementară fost dispusă măsura reținerii a 42 de permise de conducere și a 50 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat pe principalele artere din județ, în zonele de agrement și în localitățile și zonele unde a fost preconizat un aflux mare de persoane, precum deschiderea unor târguri de Crăciun și alte manifestări publice.

În contextul minivacanței, polițiștii au acordat atenție și laturii preventive, desfășurând activități de informare cu privire la modificările legislative ale codului rutier.

Echipajele poliției rutiere care au acționat pe raza întregului județ au avut ca principal obiectiv asigurarea desfășurării traficului în condiții optime și de siguranță. S-a asigurat fluidizarea tronsoanelor intens circulate și depistarea acelor conducători auto care pun în pericol siguranța traficului rutier fie prin nerespectarea regimului legal de viteză fie prin conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

În perioada menționată, peste 1400 de persoane au fost legitimate și peste 1200 de vehicule au fost verificate. Peste 600 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare fiind înregistrate 4 dosare penale cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, în urma unor constatări în flagrant delict au fost întocmite 2 dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pentru neregulile constate în perioada minivacanței, au fost aplicate aproape 800 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 214.000 de lei pentru abateri la regimul rutier și cu pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială. Totodată, ca măsură complementară fost dispusă măsura reținerii a 42 de permise de conducere și a 50 de certificate de înmatriculare.

YouTube player
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...