Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ are centrală nouă

Data:

Prefectul județului Bistrița-Năsăud a făcut un gest mare și a cumpărat o centrală termică pentru Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ după ce Ana Dragu președinta acestei asociații a anunțat pe facebook faptul că vechea centrală dădea semne de oboseală.

Căldura vine din inimă, scrie Ana Dragu și continuă:

„Cu ceva timp în urmă mă plângeam pe aici că a venit frigul și nu ne merge centrala, antică și de de mult. Nu au trecut nici 30 de minute și am primit un telefon de la domnul prefect Teofil Cioarba, care s-au oferit să cumpere pentru micii prinți o centrală nou-nouță.

Azi a livrat-o personal, împreună cu băiețelul său, căruia i-a și predat, în acest fel, prin exemplu propriu, ce înseamnă să fii atent la nevoile celor din jur și cât de important e să îi ajuți pe cei aflați în nevoie.

AM INSISTAT să facem niște poze, împotriva voinței lui pentru că „nu vreau să mă laud, nu candidez la nimic, doar mă bucur că pot ajuta”.

Cine mă cunoaște știe că fug de poze de un anumit fel, însă sunt oameni care merită toată recunoștința din lume. Teofil Cioarbă e unul dintre ei.

Nu e prima dată când acest OM este alături de noi. Locul de joacă de la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ de care se bucură sute de copii este tot o donație PERSONALĂ.

Practic, nu au fost ocazii în care să avem nevoie de ajutor și să nu sară.

Nenumărate mulțumiri, Teo Cioarba!”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...