La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Politiei orașului Sângeorz-Băi au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, la intrare în localitatea Maieru.
În momentul opririi în trafic conducătorul autoturismului, un tânăr, de 25 de ani din Feldru ar fi încercat să-și schimbe locul de la volan cu unul dintre pasagerii autoturismului, un bărbat, de 28 de ani, din aceeași localitate, fiind surprinși de către polițiști. În autoturism, în calitate de pasager se mai afla un tânăr, de 23 de ani, din Feldru.
Polițiștii au efectuat un control asupra vehiculului și a celor trei persoane, fiind descoperite mai multe plicuri cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive cât și alte obiecte care aveau urmele unei substanțe alb pulverulenta.
Atât conducătorul autoturismului, cât și pasagerul de 28 de ani au fost supuși testării cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că șoferul de 25 de ani, din Feldru are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.
Toate substanțele si bunurile au fost ridicate și înaintate structurii competente în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.