Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dat 30 de sancțiuni contravenționale, aplicate în urma unor acțiuni și controale care au vizat respectarea regimului de deținere a câinilor periculoși.
În perioada 12-18 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni de verificare a respectării normelor legale privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi și cele privind condițiile de viață și bunăstare ale animalelor.
Scopul acțiunilor a fost acela de a preveni producerea unor evenimente negative cu consecințe asupra siguranței cetățeanului sau a ordinii și liniștii publice, în care sa fie implicați câini agresivi sau periculoși, popularizarea legislației în domeniul câinilor periculoși sau agresivi și determinarea respectării acesteia de către deținătorii sau proprietarii acestor categorii de câini.
Acțiunile polițiștilor s-au desfășurat pe raza întregului județ, fiind efectuate verificări privind condițiile de deținere, documentele și starea de sănătate a animalelor. Astfel, au fost constatate încălcări ale legislației privind protecția animalelor, cât și a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 1.100 de lei.