PRESSHUB: Cum a scăpat de închisoare afaceristul Marin Anton, acuzat că a luat o șpagă de 5,3 milioane de euro

Data:

Articol scris de Virgil Burlă în presshub.ro

Cum a scăpat de închisoare afaceristul Marin Anton: două judecătoare de la Curtea de Apel București, Adina Adriana Radu și Claudia Jderu, au decis încetarea procesului penal în cazul fostului secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Marin Anton era acuzat de o luare de mită de 5,3 milioane de euro. La tribunal, în 2021, Anton a fost condamnat la 5 ani închisoare.

Faptele s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR și ÎCCJ și după ce instanța nu a aplicat deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, lucru care ar putea  declanșa procedura de infringement față de România.

Avocații lui Anton au cerut încă din iunie 2022 încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor, imediat după deciziile Curții Constituționale și a instanței supreme care au scurtat cu 8 ani termenul de prescripție generală a faptelor.

Din analiza portalului instanțelor rezultă că pe 24 mai 2023, CAB a respins sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară formulată de DNA. „Instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului unional pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară”.

Salvat de CCR

Pe 5 septembrie 2023, CAB a repus cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a incidenţei Hotărârii CJUE pronunţată la data de 24.07.2023, privind Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Cele două judecătoare au rămas în pronunțare în septembrie anul trecut în acest dosar. După nouă amânări de pronunțare, decizia a fost luată pe 12 februarie 2024.

„Dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Anton Marin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Ionescu Adrian Mihai, sub aspectul săvârşirii complicită?ii la infracţiunea de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se arată în decizia CAB.

Instanța a mai stabilit să mențină sechestru asigurator pus pe averile celor doi inculpați, urmând ca bani să fie recuperați de stat în urma unui proces în civil.

Citiți continuarea în presshub.ro

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...