Articol preluat din reporter24.ro
Radu Delicote, profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi administrative, consultant și analist poltiic internațional, spune că şi în România există pericolul ca tehnologia deepfake să influenţeze votul.
În prezent, astfel de softuri sunt folosite doar ca metodă de distracţie şi de ridicualizare a politicienilor. Deja pe Tiktok, Facebook sau Instagram au apărut clipuri modificate cu ajutorul AI în care președintele, premierul sau alți lideri politici sunt în ipostaze de lăutari sau de beţivi.
De unde vă informaţi despre politica din România? Răspundeţi la un scurt sondaj
În alte clipuri, însă, reprezentanţii autorităţilor fac declaraţii „serioase”, cum ar fi aceea în care premierul Marcel Ciolacu promite că va da 100.000 euro românilor care se întorc din diaspora.
„Pericolul există, în sensul în care votul rămâne un element pur emoţional. Electoratul, fiind asaltat constant cu multe mesaje, fiind asaltat constat cu foarte multe multă agendă schimbătoare, primeşte informări din foarte multe locuri şi aşa ajunge automat să nu mai verifice informaţia. Riscul ca să ne uităm astăzi la inteligenţa artificială şi să spunem că deepfake este următorul pas în campaniile negative, în România, mi se pare că uităm un pic şi esenţa de astăzi.
Manipularea prin social-media în care arunci cu informaţii din stânga în dreapta este mai prezentă astăzi în campaniile politice decât potenţialul risc pe care poate să-l aibă deepfake. Sigur, astăzi, deepfake-ul în mentalul colectiv românesc este deja folosit pentru convingerea electorală pentru că noi suntem în campanie. România, în super-anul electoral 2024, nu mai are perioadă de precampanie şi campanie. O să constataţi foarte mult pe TikTok sau pe Instagram, deepfake-ul e folosit ca elemnt de mişto politic. Moştourile există la nivel de deepfake, la nivel de inteligenţă artificială folosită pentru a râde de un politician sau altul. Acest element de mişto are şi va avea un impact în cadrul alegerilor”, a declarat el.
Citiți continuarea în reporter24.ro.