INEDIT: Campanie de informare și prevenire antidrog în tren!

Data:

Ieri, 10 martie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud împreună cu specialiști ai Agenției Naționale Antidrog-Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud au profitat de faptul că la final de weekend, foarte mulți tineri se întorc cu trenul în orașele unde studiază şi au desfășurat acțiuni preventive și de informare.

Astfel, în intervalul orar 10.00-15.00, polițiștii şi specialiștii antidrog au stat de vorbă cu peste 150 de călători pe care i-au întâlnit în stațiile CFR Ilva Mică, Beclean pe Someș și Bistrița Nord, dar şi pe trenurile Iași-Timișoara și Cluj-Napoca – Bistrița-Nord.

În cadrul activităților, specialiştii antidrog le-au adus în atenție, în special tinerilor, consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive şi le-au dăruit diverse materiale preventive, inscriptionate cu coduri QR, unde pot fi accesate o gamă largă de informații utile, în același context.

Totodată, polițiștii au stat de vorbă cu călătorii cărora le-au recomandat să nu lase nesupravegheate bagajele, poşetele sau obiectele de valoare şi le-au oferit şi alte sfaturi care să-i țină departe de hoți sau de evenimente nedorite, pe parcursul călătoriei cu trenul.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...