Bijuterii contrafăcute, ridicate în vederea confiscării de către polițiștii bistrițeni

Data:

La data de 20 martie a.c., în urma unei sesizări a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean BN.

Astfel, în urma unor controale efectuate la punctele de lucru ale unor societăți comerciale, administrate de doi bistrițeni de 29 de ani și 52 de ani, au fost descoperite și ridicate 4 bijuterii dintr-un metal de culoare galbenă, în greutate de 26,34 de grame.

Bijuteriile, un lățișor și o brățară, ambele cu pandantive, ce aveau reprezentări grafice specifice unei mărci înregistrate, brand de bijuterii bine-cunoscut în România, au fost ridicate de la punctul de lucru al societății administrată de bărbatul de 29 de ani. Din celălalt punct de lucru, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 inele ce purtau reprezentări grafice ce indică mărci notorii identice sau similare cu mărci larg cunoscute în România în cadrul segmentelor de public vizat.

Bijuteriile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de la investigarea criminalității economice continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Începe o nouă ediție a proiectului educațional „Colectează, reciclează, protejează!”

Agenția pentru Protectia Mediului Bistrița- Năsăud va lansa în...

Rețea de trafic de droguri destructurată. Cine sunt dealerii de pe Valea Bârgăului?

 Polițiștii S.C.C.O. BN și procurorii D.I.I.C.O.T. BN au descins...

Video: Arestare dealeri de droguri pe Valea Bârgăului, ca în filme

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița –...