Mișcări, negocieri și lupte politice ample la Teaca

Data:

La Teaca se duc lupte și negocieri de culise din cele mai aprige, dacă PSD-ul a renunțat la fostul primar Damian Iustian Muntean, sau primarul a renunțat la candidatură, nici nu mai contează prea mult.

Mișcarea PSD-ului a generat în lanț alte schimbări. Unii se visează primari, alți viceprimarii și așa mai departe. Peste noapte Teaca a devenit o scenă de luptă și negocieri politice cum nu s-a mai văzut demult.

Prezent vineri seara la bistrițeanul.live, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a anunțat că 7 primari PSD nu se mai regăsesc pe liste, printre ei fiind și primarul din Teaca, pe care îl va înlocui pe lista de candidați viceprimarul Florin Oltean.

„Noi avem 7 primari care nu mai candidează sau nu vor mai candida de la PSD. Iusti Muntean a luat o decizie foarte înțeleaptă și foarte deșteaptă, arătând tuturor oamenilor că nu se ține de un scaun, el a avut și niște probleme de sănătate pe care în acest moment le-a depășit. Oamenii înțelepți nu stau pe un scaun până îi alungă cineva sau îi împinge de pe el.  E o situație și mai delicată personală și privată legată de problemele de sănătate, dar eu mă bucur că a depășit prima etapă cu bine. Administrația uzează foarte mult, e un stres permanent, un stres continuu, lui nu i-au mai fost recomandate aceste lucruri și apreciez că a fost înțelept și a luat această decizie să se retragă în mod civilizat lăsând lucrurile într-o situație bună pentru altcineva. Domnul viceprimar Florin Oltean  (n.n: PNL) v-a candida pentru funcția de primar”, a declarat la bistrițeanul.ro președintele CJBN, Emil Radu Moldovan.

Ce nu a spus Radu Moldovan este că viceprimarul Florin Oltean vine de la PNL și va candida din partea PSD.

Acestea fiind zise s-a eliberat o poziție de candidat la primărie din partea PNL pe care deja a revendicat-o doamna consilier Cristina Sava, actual consilier local PNL și educatoare la Teaca, care a fost și validată de biroul politic județean al PNL în postura de candidat la Primărie.

PSD face jocurile și la PNL Teaca

După ce Viceprimarul PNL Florin Oltean a trecut cu arme și bagaje la PSD, acum urmează acapararea totală a organizației locale liberale prin Gheorghe Buga. Buga este cumnatul lui Florin Oltean și naș al unuia din copiii actualei lidere PNL Cristina Sava.

Pe surse am aflat că se duc negocieri intense cu conducerea PNL BN prin care Gheorghe Buga să preia filiala PNL locală. Ghița Buga este cunoscut ca un apropiat al PSD care a candidat și câștigat din partea PNL un mandat de consilier în 2020, după care acesta a făcut jocurile PSD în consiliul local timp de doi ani. Gheorghe Buga ar vrea să aducă în PNL o adevărată escadrilă psd-istă.

De aceste jocuri nu este departe nici fostul viceprimar PSD Vasile Petruș și nici actualul primar Damian Iustian Muntean, care s-a retras dar mai vrea să conducă din umbră.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...