Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistrița-Năsăud recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat pentru unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, fiind aprobate în vederea scoaterii la concurs, următoarele locuri:
– Școala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – 350 locuri, (din care 3 locuri pentru romi şi 3 locuri pentru alte minorități);
– Școala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – 350 locuri, (din care 3 locuri pentru romi şi 3 locuri pentru alte minorități).
Pentru a urma cursurile școlilor militare ale Jandarmeriei Române trebuie îndeplinite anumite condiții care pot fi consultate la: https://www.jandarmeriabistrita.ro/lista-admiteri3, pe www.jandarmeriafalticeni.ro, respectiv www.scoaladragasani.ro.
Cererea-tip de înscriere prevăzută ca anexă la anunțul postat pe site-ul unității, precum și după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: ru@jandarmeriabistrita.ro, în raport de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate a candidatului, până la data de 14 Mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Cei care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare admiterii pot afla mai multe detalii cu privire la această sesiune accesând: https://www.jandarmeriabistrita.ro/lista-admiteri3.
Informații suplimentare:
Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții şi criterii specifice:
a) să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerințelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de politie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs;
m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară;
n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj calificativ purtarea elevului;
o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învăţământ;
p) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria B.
S-a dat start la admiterea în școlile postliceale militare ale Jandarmeriei Române
Data: